Antena Meniu Search
x

Video Ce se va întâmpla cu mașinile actuale pe benzină și motorină? Mai putem să le conducem din 2035, după ce UE le-a interzis

Parlamentul European a votat marți pentru aprobarea interdicţiei vânzărilor de mașini noi pe bază de benzină și motorină, cu emisii de carbon, din 2035, relatează AFP.  Legea a fost adoptată de Adunarea de la Strasbourg cu 340 de voturi pentru, 279 împotrivă și 21 de abțineri.

de Redactia Observator

la 15.02.2023, 19:52

Vezi și

Parlamentul European a aprobat, marţi, printr-un vot final, un proiect de regulament care pune punct vânzării de automobile noi echipate cu motoare termice, adică pe bază de motorină şi benzină, începând din 2035, ca parte a pachetului "Pregătiţi pentru 55".

În ciuda opoziţiei europarlamentarilor conservatori, principala formaţiune din Parlamentul European, eurodeputaţii au aprobat acordul încheiat cu Consiliul referitor la revizuirea standardelor de performanţă aplicabile emisiilor de CO2 pentru autoturismele şi camionetele noi, în conformitate cu obiectivele climatice mai ambiţioase ale Uniunii.

Noua legislaţie stabileşte calea de urmat pentru a reduce la zero emisiile de dioxid de carbon pentru autoturismele şi vehiculele utilitare uşoare noi până în 2035. Este vorba de un obiectiv aplicabil întregului parc de vehicule de la nivelul Uniunii de a reduce emisiile de CO2 produse de autoturismele şi camionetele noi cu 100% comparativ cu 2021. Obiectivele intermediare de reducere a emisiilor pentru 2030 au fost fixate la 55% pentru autoturisme şi 50% pentru camionete.

"Regulamentul încurajează producţia de vehicule cu emisii scăzute sau zero. El cuprinde o revizuire ambiţioasă a obiectivelor pentru 2030 şi un obiectiv de emisii zero pentru 2035, care este esenţial pentru a putea realiza neutralitatea climatică până în 2050. Obiectivele oferă claritate industriei auto şi stimulează inovaţia şi investiţiile în cazul producătorilor de maşini. Consumatorii vor putea cumpăra şi conduce mai ieftin maşinile cu emisii zero, iar o piaţă la mâna a doua va apărea mai rapid. Astfel, condusul sustenabil va deveni accesibil tuturor", a declarat raportorul Jan Huitema (Renew).

Pe acelaşi subiect

Regulamentul prevede însă că producătorii responsabili pentru o producţie mică într-un an calendaristic (între 1.000 şi 10.000 de autoturisme noi sau între 1.000 şi 22.000 de camionete noi) pot obţine o derogare până la sfârşitul anului 2035, iar producătorii care înregistrează sub 1.000 de vehicule noi pe an vor continua să beneficieze de derogarea existentă.

De asemenea, mecanismul existent de stimulare pentru vehiculele cu emisii zero şi cu emisii scăzute, care recompensează producătorii care vând mai multe asemenea vehicule (cu emisii de la zero la 50g CO2/km, cum ar fi vehiculele electrice şi vehiculele hibride performante) aplicând obiective mai scăzute de reducere a emisiilor de CO2, va fi adaptat la tendinţele preconizate de vânzare a vehiculelor. Între 2025 şi 2029, valoarea de referinţă pentru mecanismul existent de stimulare pentru vehiculele cu emisii zero şi cu emisii scăzute va fi de 25% pentru vânzarea de autoturisme noi şi de 17% pentru camionetele noi, urmând să fie eliminată din 2030.

În sfârşit, din doi în doi ani, începând cu sfârşitul anului 2025, Comisia va publica un raport pentru a evalua progresele înregistrate în domeniul mobilităţii rutiere cu emisii zero. În urma votului final în plen, textul va trebui acum să fie aprobat oficial şi de Consiliu, urmând să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la scurt timp după aceasta

Din 2035, toate mașinile noi care intră pe piață nu mai pot emite CO2

Ce înseamnă asta? Practic, toate mașinile noi vândute în UE începând cu 2035 nu trebuie să mai producă emisii de dioxid de carbon. Acesta este un obiectiv esenţial pentru ca din 2050, sectorul transporturilor să devină neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2, explică un material informativ al UE.

Ce se va întâmpla cu mașinile actuale pe benzină și motorină? Mai putem să le conducem după 2035?

Da, poți să conduci în continuare mașina ta de aum. Noile reguli nu înseamnă că toate mașinile de pe șosele trebuie să producă zero emisii de CO2 până în 2035. Aceste reguli nu afectează mașinile existente. Dacă cumpărați o mașină nouă acum, o vei putea conduce până la sfârșitul duratei de ei viață. Dar, pentru că durata medie de viață a unei mașini este de 15 ani, din 2035 trebuie să urmărim ca toate mașinile să fie neutre din punct de vedere al emisiilor de CO2 până în 2050.

Voi mai putea cumpăra sau vinde maşini second hand pe bază de benzină și motorină după 2035? 

Da, va fi în continuare posibil la fel ca şi achiziţia de combustibil pentru ele. Atenţie însă, cheltuielile totale pentru posesorii de astfel de maşini, care include preţul combustibilului, întreținerea, achiziția și asigurarea - ar putea crește.

Ce tip de mașini cu emisii zero va avea majoritatea oamenilor?

Tendința merge în mare parte către vehiculele electrice cu baterii, deoarece costul total al acestora este mai mic faţă de alternative. De exemplu, producția de hidrogen și e-combustibili, un tip de metanol sintetic produs printr-un proces complex care foloseşte electricitate şi hidrogen, este mai costisitoare pentru că necesită multă energie electrică. 

Cu toate acestea, bateriile sunt grele, iar asta înseamnă că unele mijloace de transport nu vor putea fi alimentate uşor pe bază de baterii - prin urmare hidrogenul sau e-combustibilii pot fi o soluție bună pentru nave, avioane sau vehicule grele.

Mașinile electrice vor fi mai accesibile?

Un vehicul electric este mai eficient din punct de vedere al costului deoarece prețurile la electricitate sunt mai mici decât prețurile la benzină și necesită mai puțină întreținere. Prin urmare, după achiziţie, cheltuielile totale ale unui posesor de maşină pe baterie sunt aceleași sau mai ieftine decât pentru o mașină pe benzină sau motorină.

Cu toate acestea, în prezent mașinile electrice sunt scumpe. Noile reguli ar trebui să încurajeze mai multă concurență și creşterea investiţiilor în cercetare și inovare, ceea ce ar trebui să reducă prețul de achiziție. O altă problemă este piața auto second-hand, care nu s-a dezvoltat încă pentru vehiculele electrice.

Ce se va întâmpla cu deșeurile de la bateriile electrice?

Acest lucru este abordat de alte legislații - cum ar fi directiva privind energia regenerabilă și noul regulament privind bateriile - pentru ca procesul de producție să fie neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2, să nu aibă un efect negativ asupra mediului și ca bateriile să fie reciclate. De asemenea, se lucrează mult la inovarea bateriilor și nu doar la cele pentru mașini.

Există infrastructură suficientă pentru mașinile cu emisii zero de CO2? Sunt doar pentru oraşe?

Producătorii lucrează în prezent la mașini cu o autonomie de peste 600 de kilometri. Eficiența acestora se îmbunătățește, astfel încât mașinile nu vor mai fi încărcate la fel de des sau ar putea fi încărcate cu o priză obișnuită de acasă. De asemenea, Parlamentul Europeana convenit anul trecut asupra poziției sale cu privire la infrastructura pentru combustibilii alternativi, pentru a asigura mai multe stații de încărcare electrică și alimentare cu hidrogen.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-aţi donat mobila, hainele sau electrocasnicele pe Facebook?

Observator » Stiri economice » Ce se va întâmpla cu mașinile actuale pe benzină și motorină? Mai putem să le conducem din 2035, după ce UE le-a interzis