Pericolul pesticidelor din alimente, combătut cu o tehnologie de detectare a substanțelor toxice
Un nou semnal de alarmă este ridicat de specialiştii din industria alimentară, care se întreabă tot mai des dacă mâncarea pe care o găsim în magazine şi pieţe este sigură pentru sănătatea noastră.
Un nou semnal de alarmă este ridicat de specialiştii din industria alimentară, care se întreabă tot mai des dacă mâncarea pe care o găsim în magazine şi pieţe este sigură pentru sănătatea noastră. În premieră, România are tehnologia necesară pentru a detecta peste 600 de tipuri de substanţe toxice din alimente, într-un laborator privat. O necesitate pe piaţa actuală, având în vedere că suntem printre cei mai mari consumatori de pesticide din Europa. Peste 10 milioane de kilograme de astfel de produse chimice se vând anual în ţara noastră. Iar topul ne plasează tocmai alături de ţările din care importăm cantităţi record de fructe şi legume. Adică Franţa, Spania şi Italia.
Dacă în marile magazine există un control relativ privind calitatea alimentelor, în pieţe aproape nimeni nu mai respectă standardele.
Este concluzia specialiştilor din domeniu care, în ultimul timp, se confruntă tot mai des cu situaţii în care găsesc nereguli în laboratoare.
În plus, pesticidele au devenit cei mai mari duşmani ai industriei alimentare, avertizează experţii. Laboratoarele lor sunt modernizate în permanenţă pentru a ţine pasul cu evoluţia producătorilor de chimicale.
România se află pe locul cinci în Europa la consumul de pesticide, cu vânzări de peste zece milioane de kilograme pe an, arată cele mai recente date. Îngrijorător este că urmăm în acest top după Spania, Franţa, Italia şi Germania, adică ţările care ne furnizează cele mai mari cantităţi de legume şi fructe.
Cât despre diferenţele privind calitatea alimentelor vândute sub acelaşi brand, specialiştii vin şi cu o explicaţie.
Într-un singur an, în România s-au vândut 4,5 milioane de kilograme de fungicide şi bactericide, 5 milioane de kilograme de erbicide şi peste 700.000 kg de insecticide şi acaricide, arată datele Eurostat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰