Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Plafonarea preţului la gaze dispare de la 1 aprilie pentru firme. Utilizatorii casnici nu ar avea de suferit

De la 1 aprilie dispare plafonarea prețului la gaze pentru firme, iar companiile vor plăti direct prețul pieței, care pe bursă a crescut chiar și cu 60%. Şi dacă la prima vedere ne-am putea agăţa de acea reglementare a autorităţilor care promite că preturile vor rămâne mici pentru consumatorii casnici, la a doua vedere nu stăm deloc bine. Vor fi costuri mai mari pentru industrie și transport și, inevitabil, pentru coșul nostru de cumpărături. Pentru populaţie însă, Guvernul a decis, ieri, prin ordonanță de urgență să reglementeze piața pentru încă un an, astfel încât facturile să nu explodeze.

de Mădălina Chiţac

la 06.03.2026 , 13:37

La gaze naturale nu vom avea acel preţ fix de 31 de bani per kilowat oră, dar autorităţile promit că vom plăti în continuare un preţ asemănător sau mai mic pentru că au făcut o reglementare pe piaţa de gaze. De la producător, preţul pleacă cu 110 lei pe megawat, componenta de furnizare este de 15 lei pe megawat şi va exista o păstrare a limitei de includere în preţul final de cel mult 10%.

Ce se întâmplă cu preţul la carburanţi

Într-un final, noi ar trebui să plătim preţul pe care îl plăteam şi până acum. Este o promisiune, asta nu înseamnă că nu ar putea fi preţuri mai mari pentru consumatorii casnici. Pentru firme dispare plafonarea şi este de aşteptat ca în acest caz preţurile să crească şi să ajungă chiar la 40 de bani per kilowat oră. Asta se va traduce în produse şi servicii mai scumpe. 

Articolul continuă după reclamă

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte preţul carburanţilor, există riscul ca benzina şi motorina să ajungă la 9 lei per litru sau chiar 10 lei, iar noi am putea ajunge să plătim pentru un plin chiar şi 600 de lei. Preţurile de la pompă tot cresc, sunt preţuri din ce în ce mai mari din cauza războiului din Orientul Mijlociu. 

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi plac imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Când ar trebui să plafoneze statul prețul carburanților?
Observator » Ştiri economice » Plafonarea preţului la gaze dispare de la 1 aprilie pentru firme. Utilizatorii casnici nu ar avea de suferit