Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Poliţe RCA mai scumpe. Efect de domino, după falimentul City Insurance: cât ar putea creşte preţurile pentru şoferi

Preţurile poliţelor RCA ar putea creşte din nou, după ce s-au dublat sau chiar triplat în ultimele luni. Sunt efectele negative ale falimentului City Insurance.

de Mădălina Chiţac

la 21.01.2022 , 13:00

În perioada următoare, poliţele RCA ar putea fi din ce în ce mai scumpe, iar explicaţia este una cât se poate de simplă. A fost mărită cota pe care companiile de asigurare trebuie să o plătească spre fondul de garantare. Până acum, aceasta era de 1% din volumul primelor brute, însă din februarie ar putea ajunge la 2,5%. Asta înseamnă că lunar vor merge spre fondul de garantare zeci de milioane de euro în plus, pentru a se mai putea acoperi din gaura lăsată de falimentul companiei City Insurance. Este foarte posibil ca în perioada următoare preţul poliţelor RCA să fie mai mare şi, spun specialiştii din domeniu, preţurile ar putea creşte cu peste 5 procente, poate chiar 10.

Despăgubiri după falimentul City Insurance

Până acum au fost despăgubiţi foarte mulţi şoferi, după falimentul City Insurance, iar până la finalul anului 2021 valoarea acestor despăgubiri depăşeşte suma de 22 de milioane de lei. E vorba despre aproape 200.000 de dosare deschise de şoferi care aşteaptă să-şi primească banii, după ce au fost loviţi în trafic de maşini care aveau poliţe deschise la City Insurance. Când această companie a intrat în faliment, avea aproximativ 3 milioane de clienţi, şoferi care au în continuare poliţele active.  

Vezi și
Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri economice » Poliţe RCA mai scumpe. Efect de domino, după falimentul City Insurance: cât ar putea creşte preţurile pentru şoferi