Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Prețul apartamentelor ar putea crește cu 25% anul acesta. Topul orașelor cu cele mai mari scumpiri

Preţurile apartamentelor au tot crescut în ultima perioadă, deşi mulţi se aşteptau să fie pe dos, în condiţiile în care pandemia a subţiat bugetele. Cele mai mari scumpiri sunt în Braşov şi Bucureşti. Dezvoltatorii imobiliari spun că până la finalul anului, în marile oraşe, apartamentele vor fi cu 25% mai scumpe decât în 2020. Totul pleacă de la materia primă.

de Alexandra Marin

la 14.06.2021 , 21:11

Ramona Ganea, vicepreşedinte ADIR: Un apartament de genul acesta putea fi achiziţionat cu 60.000 euro anul trecut, iar anul acesta vorbim despre apartamente care se lansează la preţuri de 70.000-75.000 euro. Deci scumpiri destul de mari. Noi estimăm o creştere de 25% faţă de anul trecut până la finalul anului.

Iar cele mai mari creşteri de preţ sunt la apartamentele abia finalizate sau încă în construcţie. Există, evident, şi un top al oraşelor care înregistrează cele mai mari scumpiri. Acest clasament este condus de Braşov. Oraşul de la poalele Tâmpei a înregistrat în ultima lună un avans de 4,5% al preţurilor apartamentelor. Astfel, de la 1.302 euro, cât era în medie metrul pătrat în luna Aprilie, a ajuns să fie vândut în luna Mai cu 1.360 euro.

Cu fiecare lună care trece, preţul locuinţelor e tot mai mare

Vezi și

Cu aproape patru procente a sărit preţul locuinţelor în Capitală în doar o lună. Vin repede din urmă Constanţa şi Timişoara. Iar Cluj Napoca rămâne oraşul cu cel mai scump metru pătrat util. Deşi majorarea de preţ aici nu e la fel de mare, rămâne constantă. Acum, preţul mediu pe metru pătrat a ajuns la 1.910 euro în Cluj Napoca. Totul pleacă de la schimbările pe piaţa materialelor de construcţii. 

Adriana Iftime, director general FPSC: Am mai avut creşteri de preţuri la câte un material, la câte o grupă de materiale, însă acum creşterea e pe toate. La metal şi polistiren avem creşteri de peste 100%. 

Dorinţa oamenilor de a fi proprietari bate chiar şi scumpirile. Aşa că cerere pentru ofertele, chiar şi aşa, mai scumpe, există. Iar specialiştii spun că va fi şi mai rău, în condiţiile în care numărul apartamentelor noi scoase la vânzare s-ar putea micşora. Cu materia primă din ce în ce mai scumpă, ar putea rămâne pe piaţa imobiliară doar dezvoltatorii mari, cu resurse financiare semnificative.

Alexandra Marin Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Prețul apartamentelor ar putea crește cu 25% anul acesta. Topul orașelor cu cele mai mari scumpiri