Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Producţia şi vânzările de vin s-au prăbuşit. Românii aleg sortimente mai ieftine sau băuturi cu alcool redus

Scădere istorică a consumului de vin, mai ales a celui roşu. Producţia şi vânzările s-au prăbuşit în toată lumea din cauza problemelor economice, iar România nu face excepţie. Ca să cheltuiască mai puţini bani, clienţii comandă sortimente mai ieftine sau înlocuiesc vinul cu băuturi mai slab alcoolizate.

de Greta Neagu

la 04.01.2026 , 19:54

Proprietarii de wine-baruri numără în ultima vreme tot mai puţini clienţi. În 2025 doar luna decembrie a salvat vânzările.

"Cel mai mult am resimţit, evident, în lunile de vară. În timpul săptămânii am avut şi seri în care scăderile au fost dramatice", a spus Laura Diniţă, proprietar de wine-bar.

"Trendurile se schimbă, producătorii se adaptează. Băuturile au din ce în ce mai puţin alcool, tocmai ca să intre în preferinţele clienţilor care, de altfel, în ultima perioadă înclină către vinurile albe, în detrimentul celor roşii", a transmis reporterul Observator Greta Neagu.

Articolul continuă după reclamă

"Aş merge la scăderi între 10-20% la consumul de vin. Consumul de vin roşu e în continuă scădere, iar vinul rose de aproape 2 ani aproape nu mai este în trend, astfel că producătorii mici şi mijlocii întâmpină mari probleme în vânzarea vinurilor rose", a spus şi Alina Iancu, specialistă în vinuri.

Şi bonul mediu din localurile specializate în vânzarea vinurilor premium este mai mic faţă de anii trecuţi. Dacă în weekend variază între 350 şi 400 de lei de persoană, în timpul săptămânii ajunge la jumătate.

"Anul ăsta a fost, cumva, mai greu decât în fiecare an. A coincis şi cu faptul că oamenii cheltuiesc mai puţin. Aleg să iasă din casă mai rar şi atunci când ies nu vor să mai consume, spre exemplu vinuri scumpe", a spus Laura Diniţă, proprietar de wine bar.

"Tipologia consumatorului este şi ea foarte importantă şi aici vorbim de tineri care s-au îndreptat către băuturi cu grade alcoolice mai scăzute şi aici mă refer la bere artizanală sau alte cocktailuri, inclusiv la băuturi fără alcool", a mai spus Alina Iancu.

La nivel european, consumul de vin a scăzut cu 35% în ultimii 25 de ani. Pentru 2025 se preconizează o scădere istorică.

"Scad pieţe importante: Franţa, Italia, Spania. Cel mai mult a scăzut China", a precizat Diana Pavelescu, Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi.

Ţară afectată şi la exporturi de taxele impuse de SUA. În Europa, la Bruxelles, a fost aprobat un plan de sprijin pentru industria vinicolă, lovită din plin de problemele din economie. Mai exact, se vor acorda subvenţii pentru defrișarea definitivă a viței de vie.

Nici producţia de vin românesc nu arată mai bine.

"Estimarea pentru anul trecut este undeva la 4 milioane de hectorilitri. Din experienţa anilor precedenţi în jur de 800 de mii de hectolitri au fost certificate şi vândute şi au intrat în comerţ. Puţin aş zice eu, din ce potenţial avem", a mai spus Diana Pavelescu.

Puţin şi raportat la o suprafaţă disponibilă pentru cultivare de 180 de mii de hectare.

Greta Neagu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi prelungit vacanţa?
Observator » Ştiri economice » Producţia şi vânzările de vin s-au prăbuşit. Românii aleg sortimente mai ieftine sau băuturi cu alcool redus