Antena Meniu Search
x

Rezervele de gaz ale României vor ajunge la 90% până la începutul lunii noimbrie, anunță un secretar de stat din Ministerul Energiei

Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei anunţă că până la 1 noiembrie, România va avea 90% din necesarul de gaze. De asemenea, impactul crizei energetice a fost unul redus asupra țării noastre, a explicat acesta în timpul unui eveniment, notează News.ro.

de Redactia Observator

la 03.10.2022, 16:25

Rezervele de gaz ale României vor ajunge la 90% până la începutul lunii noimbrie, anunță un secretar de stat din Ministerul Energiei - Profimedia

România şi-a îndeplinit angajamentul de a avea la 1 octombrie peste 80% din depozite alimentate cu volumul necesar de gaz natural, iar autorităţile speră că la 1 noiembrie să fie aproape de 90%, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Energiei. Acesta a precizat că Programul de iarnă va fi actualizat cu ultimele decizii luate la nivelul Uniunii Europene, fiind actualizată şi lista cu marii consumatori întreruptibili, respectiv al căror consum poate fi oprit în caz de necesitate.

Dan Drăgan, a declarat că, în pofida situaţiei actuale, România are în prezent o stabilitate pentru iarna care vine, comparabil chiar cu anii precedenţi.

"Nu aş reveni cu teza conform căreia suntem una dintre ţările cu cel mai mic impact datorat acestei crize energetice. Suntem o ţară care îşi produce peste 80% din necesarul de gaze naturale din producţia naţională, este un lucru important, un lucru care ne dă o anumită stabilitate în furnizare şi totodată ne îndreptăţeşte să căutăm alternative pentru a suplimenta acest necesar. Cu siguranţă, după cum bine ştiţi, la 1 octombrie România şi-a îndeplinit angajamentul de a avea peste 80% din depozite cu volumul necesar de gaz natural şi sperăm ca la 1 noiembrie să fim aproape de 90%, ceea ce ne va da o stabilitate pentru iarna ce urmează comparativ cu anii precedenţi", a spus secratrul de stat, care a adăugat că sunt căutate şi alte soluţii de aprovizionare precum cele furnizate de interconectorul dintre Grecia şi Bulgaria, a precizat el, conform Profit.ro.

Romgaz caută o alternativă la gazele rusești

Pe acelaşi subiect

Romgaz negociază în prezent achiziţionarea de gaz de import, realizând în acest sens formalităţile necesare şi utile pentru a se licenţia ca trader în Bulgaria şi Grecia pentru a putea aduce gaze de provenienţă non-rusă, prin recent inauguratul interconector dintre cele 2 state vecine, a anunţat Aristotel Marius Jude, Director General Adjunct al Romgaz.

"Suntem în discuţi cu mai mult parteneri, însă acestea sunt confidenţiale. În măsura în care vor fi finalizate, ele vor fi făcute cunoscute atât investitorilor, cât şi pieţei în general", a precizat Jude, conform Profit.ro.

În prezent, Romgaz a obţinut statutul de utilizator de reţea în Bulgaria, urmând a fi licenţiat ca trader de reglementatorul bulgar. Totodată, se negociază şi încheierea contractului de transport cu operatorul de sistem şi transport (OTS) din Grecia.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri economice » Rezervele de gaz ale României vor ajunge la 90% până la începutul lunii noimbrie, anunță un secretar de stat din Ministerul Energiei