România a încasat aproape 1 miliard de euro din rambursările Comisiei Europene pentru fermieri
România a încasat luni 988,7 milioane de euro din fonduri FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă), reprezentând rambursarea plăților în avans efectuate fermierilor în perioada 16 octombrie - 30 noiembrie 2025, potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Ministerul precizează că aceste sume rambursate de Comisia Europeană acoperă plățile acordate fermierilor români sub formă de avans din schemele și intervențiile finanțate din FEGA.
"Rambursarea acestor bani de către Comisia Europeană arată că plățile noastre către fermieri sunt bine fundamentate și eligibile. Asigurăm resursele necesare pentru ca sprijinul să ajungă la timp în ferme și pentru a menține stabilitatea financiară în agricultură, fără povară suplimentară asupra bugetului de stat", a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
În urma acestei rambursări, valoarea totală a fondurilor de la Comisia Europeană în perioada 2025-2026 se ridică la aproximativ 4,08 miliarde de euro, incluzând toate defalcările pe fonduri europene gestionate de România.
Rambursările UE asigură plăți corecte către fermieri și reduc presiunea asupra bugetului național
Potrivit MADR, aceste rambursări confirmă corecta derulare a plăților către fermieri, asigură continuitatea fluxurilor financiare pentru campania de plăți și diminuează presiunea asupra bugetului național, fondurile fiind decontate integral de Comisia Europeană.
Ministerul, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, va continua autorizarea și plata sumelor aferente campaniei în curs, astfel încât fermierii să beneficieze la timp de sprijinul care li se cuvine.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰