Video România a rămas cu o singură rafinărie. Cât a ajuns plinul de motorină şi benzină
Pericol de creştere a preţurilor de la pompă! Cea mai mare rafinărie din ţară intră în revizie, aşa că rămânem cu o singură unitate de producţie, cea de la PetroBrazi. Lucrările vin într-un moment cum nu se putea mai prost: motorina deja s-a scumpit până aproape de 8 lei şi 50 de bani pe litru.
Petromidia Năvodari, rafinăria care acoperă 40% din consumul de carburant al României, va fi oprită pentru revizii.
"E o revizie care se face anual. Nu vor există perturbaţii în piață. Avem suficiente produse petroliere, avem importuri la preţuri bune. Ne-am diversificat portofoliul. Aducem şi din Oman, şi din Arabia Saudită. N-o să fie nicio perturbaţie pe piaţa de combustibil", spune Bogdan Ivan, ministrul Energiei.
Deși ministrul dă asigurări că "avem de toate", contextul internațional rămâne tensionat. Prețurile petrolului au urcat la nivel mondial până la cele mai ridicate cote din ultimele șapte luni, pe fondul temerilor privind un posibil conflict în Orientul Mijlociu.
"Cererea pentru motorină în Ucraina este foarte mare. Avem acest context regional în care cererea pentru motorină creşte foarte mult. În acest context este ciudat ca o rafinărie să intre în mentenanţă", spune Eugenia Guşilov, expert energie.
Preţurile de la staţiile de alimentare oricum au crescut
În ultima lună, benzina s-a scumpit cu aproape 2 procente, iar motorina cu 2,5%. Pentru un plin de motorină plătim acum mai mult cu 10 lei, faţă de luna trecută.
Litrul de motorină depăşeşte 8 lei şi 20 de bani la multe staţii. Ba chiar ajunge la 8 lei şi 40 de bani. Benzina a sărit şi ea de pragul de 8 lei. Şi am putea vedea alţi zeci de bani adăugaţi, peste noapte, la preţul fiecare litru de carburant.
"Există probleme structurale în piaţă, fie că vorbim de probleme cu aprovizionarea, fie că vorbim de probleme cu rafinrea. Costuri ridicate ale actorilor de pe lanţ, deci ne putem aştepta ca în continuare preţurile să crească. E presiune inflaţionistă", spune Corina Murafa, expert energie.
Avem totuşi şi veşti bune.
"Noi avem stocuri care asigură 90 de zile de consum. Chiar dacă ar fi o problemă cu importurile, există aceste stocuri gestionate de către operatorii comerciali", spune Eugenia Guşilov, expert energie.
Dar...cu rafinăria Petromidia oprită aproape trei săptămâni, cu siguranţă vom importa mai mult şi mai scump. Anul trecut România a importat aproape nouă milioane de tone de ţiţei. Cele mai mari cantități provin din Kazahstan, Azerbaidjan, Libia și Norvegia.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰