România, între Uruguay şi Irak într-un top al ţărilor în cel mai mare pericol de faliment
România se află pe locul 30 într-un top publicat de Ziad Daoud, economistul-şef al Bloomberg pentru economiile emergente, care se referă la pericolul de faliment al ţărilor emergente, notează Mediafax.
Deşi are un PIB de 250 de miliarde de dolari, România se află în topul citat într-un pericol de faliment - „default“, în termenii economiştilor – mai mare decât Irakul, o economie de 170 de miliarde de dolari măcinată de război. Potrivit datelor autorului, care includ estimări ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi un index Blomberg privind costul de finanţare, România va ajunge la o datorie publică de 56% din PIB în 2022 şi va plăti cu dobânzile 1,6% din PIB. La 5 luni din 2022, România a plătit dobânzi de peste 2 miliarde de dolari, adică 0,8% din PIB, arată execuţia bugetară.
Topul a analizat 50 de ţări cu economii emergente
În aceeaşi vreme, Polonia, o economie de 500 de miliarde de euro anual, se află în top pe locul 43, iar Ungaria pe 28, deci în pericol mai mare de a intra în default decât România. Cele mai vulnerabile economii emergente în ceea ce priveşte datoria publică sunt El Salvador şi Ghana. Cu dobânzi la finanţare de 32%, El Salvador, potrivit datelor autorului, are o datorie publică de 83% din PIB şi cheltuie cu dobânzile aproape 5% din PIB anual. Printre ţările care se află în pericol de faliment se mai numără Tunisia, Pakistan, Egipt sau Kenya.
Topul a analizat 50 de ţări cu economii emergente care, în urma analizei pe baza costurilor de finanţare, a dobânzilor plătite şi a dimensiunii datoriei publice, sunt în cel mai mare pericol de default. Pe locurile 49 şi 50 se află Arabia Saudită şi Kuweit. Arabia Saudită are o datorie publică echivalentă cu 24% din PIB, iar Kuweitul de 12% din PIB.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰