România plăteşte unul dintre cele mai mari preţuri din Europa pentru energie şi va plăti în continuare la fel
Prețurile la energie electrică în Europa de Sud-Est au crescut exponenţial şi se pare că acest lucru nu se va schimba prea curând. Georgios Stassis, președintele și CEO-ul Public Power Corporation (PPC) a anunţat, în cadrul unui eveniment de profil la Londra, că Europa de Sud-Est probabil va avea în continuare preţuri mai mari decât Occidentul pentru energia electrică.
Declaraţia oficialului vine peste problemele deja existente în România, care a ajuns să plătească cel mai mare preţ pentru electricitate în Europa. Şi, din acest motiv, plătim acum mai scump orice - de la pâine până la haine sau vacanţe.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a explicat pentru Observator, în cadrul campaniei "Toată România noastră", că România plăteşte unul dintre cele mai mari preţuri din Europa şi "poate chiar din lume" pentru energie.
Oficialul a listat câteva probleme fundamentale ale sistemului energetic din România.
În plus, ministrul Bogdan Ivan a explicat că a ridicat această problemă a domeniului energiei în CSAT şi consideră că este nevoie o "reface întreaga legislaţie" din domeniu.
Ministrul a punctat unul din elementele cele mai delicate ale domeniului: lipsa capacităţilor de stocare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰