Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Românii pun mai puțin bani deoparte. Care este media lunară a economiilor făcute de gospodăriile din țara noastră

Economiile au reprezentat anul trecut, în medie, pe o gospodărie 807 lei lunar, ceea ce a însemnat 14,2% din veniturile totale, în scădere faţă de anul precedent cu două puncte procentuale, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, notează Agerpres.

de Redactia Observator

la 03.07.2022 , 12:38

Șomerii și agricultorii se numără printre românii care Datele INS arată că, în 2021, românii au făcut economii mai mici față de 2020. - Profimedia

Situaţia pe categoriile de gospodării analizate se prezintă astfel: gospodăriile de pensionari au economisit în medie +15,4% din venituri, cele de lucrători pe cont propriu în activităţi neagricole +14,7%, cele de salariaţi +14,1%, cele de agricultori +9%, în timp ce, nivelul cel mai scăzut al economiilor, de +4,5%, s-a înregistrat la gospodăriile de şomeri.

Printre gospodăriile cu cele mai mici economii (până în 10% din veniturile totale) s-au regăsit gospodăriile de agricultori (+9%), de şomeri (+4,5%), cele din regiunea Sud-Est (+9,1%), gospodăriile formate din persoane singure (+8,6%), cele cu vârsta cuprinsă între 15 - 24 ani (+6,3%).

Veniturile au depăşit cheltuielile cu 16%, la gospodăriile formate din 5 persoane (+17,3%), la cele din regiunile Sud-Muntenia (+16,8%) şi Centru (+17,1%), la cele cu nivel de pregătire superior (+16,4)

Articolul continuă după reclamă

Diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile gospodăriilor din mediul rural a fost, în anul 2021, de 13,8%, iar în mediul urban s-au înregistrat, în medie, economii care au reprezentat 14,4% din veniturile totale. În profil teritorial, veniturile au depăşit cheltuielile în toate regiunile. Economiile înregistrate s-au situat între 9,1% din veniturile totale în regiunea Sud-Est şi 17,1% în regiunea

Pe acelaşi subiect

Centru.

Cheltuielile, tot mai greu de acoperit fără ajutorul economiilor sau al împrumuturilor

"Pentru acoperirea cheltuielilor, o parte din gospodării au retras sume din economiile realizate în perioadele anterioare depuse la bănci şi alte instituţii financiare sau au apelat la împrumuturi şi credite de la bănci, CAR, agenţi economici şi de la persoane particulare, sumele intrate cu acest titlu în bugetele gospodăriilor formând în medie 6,6 lei şi respectiv 8,7 lei lunar pe gospodărie. Împreună cu sumele încasate sub formă de avans sau prin restituirea unor sume acordate altor persoane, precum şi cu contravaloarea mărfurilor cumpărate şi a serviciilor prestate pe credit, toate aceste fluxuri monetare intrate în bugetele gospodăriilor s-au ridicat, în medie, la 17,6 lei lunar pe o gospodărie, acoperind 0,4% din cheltuielile totale ale gospodăriilor", subliniază INS.

În anul 2021, gospodăriile de pensionari au apelat în cea mai mică măsură la credite şi la economii, sumele utilizate ridicându-se în medie la numai 10,5 lei (0,4% din cheltuielile totale). În cazul gospodăriilor de şomeri 2,1% din cheltuieli au fost acoperite din aceste surse, din care împrumuturile au reprezentat 28,2%, iar sumele retrase de la bănci din economiile anterioare

71,7%.

Raportate la totalul gospodăriilor, sumele pe care o parte dintre gospodării le-au economisit, utilizându-le pentru restituirea creditelor şi împrumuturilor contractate anterior, pentru a acorda împrumuturi altor gospodării sau pe care le-au depus în bănci, sunt mai mari cu 222,3 lei lunar pe o gospodărie decât cele care au intrat în bugetele gospodăriilor sub forma împrumuturilor, retragerilor de economii etc.. În medie pe o gospodărie acestea din urmă au reprezentat 239,9 lei lunar, respectiv 4,2% din veniturile totale.

La toate categoriile de gospodării analizate, suma intrărilor rezultate în urma operaţiunilor de creditare la care participă gospodăriile este mai mică decât suma ieşirilor ocazionate de aceste operaţiuni. Cu toate că, în medie pe ansamblul gospodăriilor, soldul acestor fluxuri este negativ (-222,27 lei lunar pe gospodărie), acesta împreună cu soldul balanţei veniturilor şi cheltuielilor (+584,68 lei) se concretizează în creşterea cu 362,41 lei, în medie pe o gospodărie, a soldului în numerar aflat în gospodării, potrivit INS.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri economice » Românii pun mai puțin bani deoparte. Care este media lunară a economiilor făcute de gospodăriile din țara noastră