Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ce facturi vom plăti la energie de la 1 aprilie. Specialiștii vin cu sfaturi pentru a face economii mari

Vom avea preţuri plafonate la energie şi gaze de la 1 aprilie pe o perioadă de un an. Doar că puţini dintre noi vor beneficia cu adevărat. Ceea ce pare o gură de oxigen într-o perioadă grea pentru români este, de fapt, doar o picătură de apă într-un ocean, spun experţii din energie. Preţurile plafonate sunt mai mari faţă de anul trecut şi cad ca o povară pe umerii românilor care, în proporţie de peste 50% se află, deja, în clasa de sărăcie energetică.

Greta Neagu
de Greta Neagu

la 15.03.2022 , 19:40

La energia electrică, preţurile plafonate vor fi raportate la consum.Pentru un consum mediu lunar mai mic sau egal cu 30-100 kilowati oră vom plăti un tarif de maximum 68 de bani pe kilowat oră. Pentru o factură medie cu un consum cuprins între 100 şi 300 kilowati oră se va aplica un tarif de maximum 80 de bani pe kilowat oră, potrivit documentului anunţat de Guvern. 

Nicolae Ciucă, premierul României: Măsurile pe care le luăm vor proteja populaţia şi economia prevenind riscurile unei creşteri accentuate a preţurilor şi a inflaţiei. 

Doar că mulţi nu vor beneficia de plafonări. Consumul mediu pentru un apartament cu trei camere este de 300-400 kilowati oră, spun specialiştii. Pachetul de măsuri este încă în lucru, dar Guvernul promite că ordonanţa care le cuprinde va fi adoptată vineri. Firmele, pe de altă parte, vor plăti energia la alte tarife plafonate. 

Vezi și

Nicolae Ciucă, premierul României: Toate companiile româneşti vor beneficia de un preţ fix la energia electrică de un leu pe kilowat, tva inclus şi 0,37 lei per kilowat pentrz gaz, tva inclus. 

Pe acelaşi subiect

Deşi măsura este ca un colac de salvare pentru români - într-o perioadă marcată de scumpiri - experţii cred că guvernanţii ar putea veni cu măsuri mai eficiente. 

Mihnea Catutu, analist energie: Trăim nişte momente excepţionale, plafonarea preţurilor în general ar trebui să reprezinte ultima măsură. Până atunci ar trebui să discutăm despre alte măsuri: reducerea taxelor. Nu am văzut o reducere de tva adevărată a accizelor.  

Ioan Purica, expert energie: De unde exista o limită de consum care, de fapt, este absolut inutilă, acum sunt două limite sau trei de consum. Furnizorul o să ajungă din nou să emită un milion şi jumătate de facturi care nu sunt conforme cu legea şi să le reia şi aşa mai departe. E o zăpăceală totală în piaţă. Ajungem în situaţia de a creşte din nou facturile. 

Un ritm al scumpirilor care va duce peste jumătate din populaţia ţării în pragul de sărăcie energetică, dacă ne raportăm la venituri, mai spun experţii.

''Undeva la 300 de lei pe lună. Cu vreo 60, 80 de lei în plus față de ce a fost înainte, acum a fost și perioada de frig mai lungă.''

''Sunt o povară, că sunt pensionară drept pentru care lucrez ca să pot să mă descurc. Cheltuielile sunt mari.''

''Cam în general la 3 milioane, e foarte mult pentru mine, persoană singură, deci țineți minte cu economie cu tot.''

Specialiștii vin cu sfaturi pentru a face economii mari

Mihnea Catutu, analist energie: Nivelul plafonului este stabilit în funcţie de consumul total, dar nu se referă nicio secundă la cât reprezintă cheltuiala pe care un cetăţean o are ca parte a veniturilor totale. Statul ar trebui, în primul rând, să ofere compensări şi plafonări pentru categoria de consumatori vulnerabili.

Potrivit datelor centralizate, în prezent preţul mediu la gaz este de 29 de bani pe kilowat, iar la curent de un leu şi 40 de bani pe kilowat oră. Dincolo de măsura plafonării, specialiştii ne îndeamnă să ne luăm propriile măsuri de reducere a facturilor. De pildă, dacă dăm termostatul cu un grad celesius în minus putem face o economie mare la factură. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei
Cu ce preferaţi să plecaţi în vacanţă?
Observator » Stiri economice » Ce facturi vom plăti la energie de la 1 aprilie. Specialiștii vin cu sfaturi pentru a face economii mari