Video Se caută 20.000 de angajați pe litoral. Cu cât sunt plătite cameristele, recepționerele și chelnerii

Vacanţele de vară sunt ameninţate de criza angajărilor. Am putea aştepta mult şi bine cafeaua pe plajă sau check-in-ul la hotel. Administratorii de hoteluri şi restaurante de pe litoral au nevoie de 20 de mii de oameni, dar puţine posturi sunt acoperite. Varianta personalului din Asia este sub semnul întrebării anul acesta din cauza războiului din Orient care dă peste cap zborurile peste zona de conflict.

de Cristina Niță

la 20.03.2026 , 20:44

Tocmai pentru că intuiau criza, managerii hotelurilor de la mare au început recrutările mai devreme anul acesta.

"Am început mai devreme. Avem norocul acesta de a găsi alt personal, în momentul acesta, dar cu toate astea cameriste nu am găsit. Cel puţin 14-15 cameriste. Avem 60-70% din ele. Mai avem nevoie la bucătărie de personal mult şi ospătari. Nici pe recepţie nu avem tot personalul", a declarat Oana Olteanu, manager hotel.

"Sezonul ne bate la uşă, să spunem aşa, cu paşi repezi şi atunci trebuie să ne reîntregim echipa pentru ezonul estival. Este din ce in ce mai greu pentru că dorinţa de a munci nu mai este atât de mare cum era înainte", a spus Costina Balea, manager de hotel.

Articolul continuă după reclamă

Lipsa angajaților ar putea afecta începutul sezonului estival

Turiştii care vor să meargă la mare de 1 Mai ar putea avea surprize - unele hoteluri şi restaurante ar putea avea personal insuficient.

"Conflictul din Orientul Mijlociu împiedică aducerea la timp a celor care lucrau pe litoral, care aveau vize. Cu siguranţă va fi un pic afectat începutul de sezon", a spus Cristian Bărhălescu, preşedinte ANAT Sud-Est.

"50% sunt români, 50% sunt străini. Noi am vorbit, avem nişte contracte semnate, ei vor veni. Nu contează, s-a scumpit, asta e viaţa, o să plătim", a spus Matei Datcu, manager de cherhana.

Cât se câștigă pe litoral

În ofertele de angajări, cel mare salariu este trecut la şeful de sală, în medie, 10.000 de lei. Cameristele, recepţionerele şi chelnerii sunt plătiţi, în medie, cu 4.500 de lei pe lună.

Pe lângă salariile stabilite cu noii angajați, unii patroni oferă cazare și mese zilnice. În plus, ii lasa pe chleneri si ospatari sa plece acasa cu tot bacșișul de la clienți, iar, în unele cazuri, asta le poate dubla veniturile.

Mii de angajați străini

Aproape 6.000 de angajaţi din Asia şi Africa au lucrat anul trecut pe litoralul nostru, conform datelor de la Inspectoratul General pentru Imigrări.

Nepalez: E cam mare munca. Dar e bine cu munca, e bine.

Reporter: De cât timp eşti în România?

Nepalez: Trei ani, da, trei ani.

Anul trecut, investitorii din turism s-au plâns de un sezon deastruos pe litoral, iar Bulgaria a înregistrat un record de turişti români, aproape un milion de oameni.

Cristina Niță Like

Ce iubesc la profesia asta? E simplu. Faptul că nicio zi nu seamănă cu cealaltă.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Mâncaţi pâine la fiecare masă?
Observator » Ştiri economice » Se caută 20.000 de angajați pe litoral. Cu cât sunt plătite cameristele, recepționerele și chelnerii