Şeful Dacia se revoltă: "Trataţi-ne ca pe un investitor care a pus 4 mld. euro pe masă. Apoi discutăm"
Pentru prima dată, şeful Automobile Dacia transmite un mesaj dur autorităţilor de la Bucureşti. Mihai Bordeanu avertizează că circa 1.700 de angajaţi au plecat de la uzina de la Mioveni, producţia va scădea cu două cifre în 2026, iar energia costă 180 de euro/MWh, faţă de 70-80 de euro în Spania. În plus, nu există încă o decizie privind producţia viitoarelor generaţii Duster şi Bigster la Mioveni, iar acesta cere statului ca Dacia să fie tratată ca un investitor care a pus pe masă 4 miliarde de euro în România.
Grupul Renault poate produce modelele Dacia la Mioveni, dar şi în Maroc, Turcia sau, mai nou, Slovenia, iar în ultimii ani a direcţionat investiţii importante către uzinele care concurează direct cu cea din Argeş. În acest context, Mihai Bordeanu, directorul Dacia pentru Europa de Sud-Est şi şeful operaţiunilor din România, spune că prioritatea pentru Mioveni nu mai este atragerea unui al treilea model, ci păstrarea celor două modele aflate deja în producţie.
"În momentul de faţă nu avem un al treilea model şi, repet, nu numai că nu avem un al treilea model, dar nu avem nici confirmarea faptului că noua generaţie de Duster sau de Bigster se va produce la Mioveni. Până nu clarificăm axa competitivităţii, până nu avem o curbă de competitivitate până la finalul lui 2030, cu jaloane clare, nu cred că vom avea absolut nimic nou", a spus Mihai Bordeanu, la Paris, potrivit Ziarul Financiar.
Mesajul lui Bordeanu vine după vizita lui François Provost în România, în urmă cu o lună. CEO-ul Renault Group a recunoscut atunci că situaţia operaţiunilor locale s-a complicat semnificativ. Deşi România rămâne „o piatră de temelie” a grupului încă din 1999, Provost a avertizat că „operaţiunile noastre din România se confruntă cu una dintre cele mai mari provocări din istoria lor”, invocând factori „atât externi, cât şi interni”.
În urma vizitei, Renault a pus pe listă trei obiective urgente pentru România: reducerea decalajului de competitivitate al uzinei de la Mioveni, dezvoltarea centrului de inginerie RTR, inclusiv pentru noua familie Sandero, şi revigorarea vânzărilor pe piaţa locală prin măsuri care să susţină producţia autohtonă.
"Statul a degajat mingea în aut"
Pentru ca Mioveniul să rămână competitiv în cadrul grupului, România trebuie să revină cel puţin la nivelul de dinaintea pandemiei, susţine Bordeanu. Presiunea este cu atât mai mare cu cât celelalte fabrici Renault au făcut progrese în aceeaşi perioadă.
"Grupul, ca oricare alt grup, are mai multe variante de a produce un model: la Mioveni, în Spania, în Maroc, în Turcia. Dacă unul dintre aceste situri se deteriorează şi toate celelalte se ameliorează, ecuaţia nu este bună. În acest moment mingea este în terenul guvernului, al statului român, care trebuie să aibă o abordare mai transparentă şi mai clară. Îmi place fotbalul: statul a degajat mingea în aut. Trebuie să o pună înapoi în teren şi să o joace responsabil. Aştept următoarele cinci luni", a declarat Mihai Bordeanu.
Şeful Dacia aminteşte că Renault a investit peste 4 miliarde de euro în România, în timp ce alte uzine ale grupului au beneficiat recent de investiţii importante. În opinia sa, autorităţile ar trebui să ţină cont de această contribuţie atunci când discută viitorul operaţiunilor locale.
"Este un lucru pe care l-am discutat cu diverşi reprezentanţi ai Guvernului: noi nu plecăm de la zero. Plecăm de la 4 miliarde de euro investiţi de grup în România. Iar opinia mea este foarte simplă: nu suntem trataţi ca un investitor care a pus pe masă 4 miliarde de euro. Trataţi-ne întâi ca pe un investitor care a pus pe masă 4 miliarde de euro şi apoi discutăm", a spus Mihai Bordeanu.
Energia din România, mult mai scumpă ca în Spania
Costurile cu energia au devenit una dintre principalele probleme pentru uzina de la Mioveni. Dacia plăteşte în prezent aproximativ 180 de euro/MWh, în timp ce în Spania preţul este de 70-80 de euro/MWh. Bordeanu subliniază că situaţia s-a inversat faţă de 2019, când energia era mai scumpă în Spania decât în România.
"Nimic bun nu se întâmplă. Nu numai că nu s-a întâmplat până acum, dar nu se întâmplă categoric nici în prezent şi nu avem nicio viziune – aici este, de fapt, cea mai mare durere: să putem face o predicţie pe un orizont de timp până la finalul deceniului. Ideea nu este să fim ca spaniolii. Ideea este să fim mai aproape de ce eram în 2019. Şi, repet, nu mâine, dar daţi-ne o perspectivă pe următorii cinci ani", a spus şeful Automobile Dacia.
În lipsa unei soluţii de la stat, grupul Renault reia discuţia investiţiilor în energie pe uzina de la Mioveni. Dacia va semna săptămâna viitoare un contract pentru montarea de panouri fotovoltaice pe toate acoperişurile disponibile ale uzinei, proiect realizat cu o subvenţie, care va acoperi circa 8% din necesarul de consum şi prin care compania devine prosumator. Investiţia nu include, momentan, şi stocarea energiei – un proiect de baterii este doar în discuţie, a precizat Bordeanu. Oprirea centralei de la Cernavodă din vară nu a afectat producţia, aceasta coincizând cu remontul anual din august.
Producţia scade, iar 1700 de angajaţi au plecat de la Mioveni
Producţia uzinei de la Mioveni va scădea cu două cifre în 2026, iar aproximativ 1.700 de angajaţi au plecat din fabrică de la jumătatea anului trecut, dintre care peste 700 aveau contracte pe perioadă nedeterminată. Bordeanu avertizează că reducerile de personal ar putea continua dacă situaţia nu se clarifică.
"Ca o consecinţă a strategiei pe care am avut-o, suntem orientaţi către motoarele termice. Însă, din motive total independente de voinţa noastră – Donald Trump, Ormuz, geopolitica –, segmentul electric creşte foarte mult în Europa. Nu şi în România. Avem, practic, două bărci: una este frânată în România, printre altele pentru că Rabla este insuficientă, iar cealaltă, cea europeană, merge frânat pentru că piaţa din Europa este structurată altfel – segmentul tradiţional nu creşte. Deci răspunsul este da, producţia scade, iar consecinţa este că avem oameni în plus", a explicat Bordeanu.
În primele şapte luni din 2026, Duster şi Bigster au avut împreună volume mai mici decât Duster în aceeaşi perioadă din 2025. Situaţia este cu atât mai importantă pentru Mioveni cu cât aproximativ 90% din producţie este destinată exportului, iar piaţa europeană pentru maşinile cu motoare termice este în scădere.
