Antena Meniu Search
x

Curs valutar

4 sfaturi deosebit de utile dacă vrei să iei un credit

Totalul împrumuturilor luate de români de la bănci și IFN-uri se ridică la suma de 114,3 miliarde de lei.

de Redactia Observator

la 12.04.2018 , 13:46

Totalul împrumuturilor luate de români de la bănci și IFN-uri se ridică la suma de 114,3 miliarde de lei. Statisticile arată că cel mai mult se împrumută persoanele din București, unde creditul mediu pe cap de locuitor depășește 19.000 de lei. Capitala este urmată de locuitorii județului Cluj, cu un credit mediu pe cap de locuitor de 9.466 de lei, și ai județului Timiș, cu 8.696 de lei. Un împrumut bancar poate fi singura soluție atunci când vrei să îți cumperi o locuință, să o renovezi pe cea veche sau dacă din alte motive ai nevoie de o sumă de bani de care nu dispui. Dar cum iei cele mai potrivite decizii atunci când trebuie să alegi un credit? Uite 4 sfaturi pentru a alege produsul de creditare potrivit.

Tipuri de credite existente

Pentru a putea face o alegere în ceea ce privește produsul de creditare potrivit, este important să te informezi cu privire la opțiunile existente. Pe piața bancară din România există mai multe tipuri de credite, precum: cardurile de credit, creditul pentru studii, creditul imobiliar, creditul auto, creditul pentru afaceri  sau creditul de nevoi personale. Acesta din urmă se numără printre cele mai solicitate, fiind o soluție justificată atunci când salariul nu poate acoperi o urgență financiară. Poate fi vorba de o problemă medicală, de realizarea unui lucru foarte important pentru tine, pe care ți l-ai propus de mult, sau plata unor datorii mai vechi.

Articolul continuă după reclamă

Ia decizia în funcție de nevoile tale și doar după o minuțioasă analiză asupra următoarelor aspecte: DAE (Dobânda Anuală Efectivă), tipul dobânzii (fixă sau variabilă), moneda, indicele de referință (EURIBOR pentru creditele în euro sau ROBOR pentru creditele în lei), alte costuri sau comisioane, perioada de rambursare.

Raportează-te la totalul veniturilor și al cheltuielilor lunare

Printre cele mai importante criterii pentru solicitarea unui credit se află salariul. Pe lângă salariu, banca va mai analiza și veniturile familiei,  istoricul clientului, precum existența altor credite sau a unor datorii neachitate, dar și detalii personale precum vârsta, starea civilă, profesia etc. Toate acestea ajută practic la stabilirea eligibilității clientului în accesarea unui credit.

Dar totalul veniturilor și al cheltuielilor nu ar trebui să fie analizate doar de către bancă. Este recomandat ca înainte de a stabili suma pe care vrei să o împrumuți să faci personal câteva calcule. Acest lucru este necesar pentru că sunt de evitat situațiile în care ratele depășesc posibilitățile tale reale de a le acoperi. Astfel, analizează obiceiurile tale financiare și obligațiile și nu uita să ai în vedere un mic fond, pentru cheltuielile neprevăzute. Nici banca, dar nici clienții nu ar trebui să accepte un grad prea mare de îndatorare. Conform specialiștilor, acesta ar trebui să fie de maximum 50%.

Stabilește toate detaliile împrumutului

Câteva detalii importante pe care trebuie să le stabilești sunt moneda în care alegi să faci împrumutul, tipul de dobândă și perioada. Pentru a putea face cea mai bună alegere în ceea ce privește moneda de împrumut, ține cont de o regulă simplă dar eficientă: împrumută în funcție de salariu. Mai exact dacă ai salariu în lei, ia un credit în lei, iar dacă ai salariu în euro, ia un credit în euro. În acest fel nu va trebui să te îngrijorezi de cursul de schimb valutar în cazul deprecierii leului în raport cu euro.

În ceea ce privește dobânda, trebuie să știi că există două tipuri și anume fixă sau variabilă. Specialiștii recomandă accesarea creditelor cu dobândă fixă, atunci când există această posibilitate. Dezavantajul este că de obicei pentru creditele cu dobândă fixă condițiile sunt mai dure, însă în acest fel eviți creșterea ratelor lunare în cazul creșterii indicelui de referință. La creditele cu dobândă variabilă, valoarea ratei lunare depinde de valoarea indicilor de referință.

Perioada de îndatorare ar trebui să fie stabilită în funcție de nevoile fiecărui client în parte, pentru a-i fi asigurată siguranța financiară. Ceea ce trebuie să ai în vedere este că un credit accesat pe o perioadă mai lungă presupune o dobândă mai mare față de unul pe o perioadă scurtă. Recomandările sunt în general de 3 - 5 ani pentru creditele de nevoi personale și 10-15 ani pentru cele ipotecare.

Analizează ofertele disponibile

În funcție de perioada anului și de diverși alți factori, pe piață pot exista diferite oferte. În primul rând, înainte de a te decide fă o analiză comparativă între creditele oferite de mai multe bănci. Ia în considerare DAE, costurile asociate ofertei, comisioanele, condițiile și restricțiile contractuale, procedura și durata acesteia, timpul de procesare etc.

Apoi, informează-te despre experiențele altor clienți cu o anumită bancă, reputația, vechimea acesteia, relația cu clienții etc.

Nu lua o decizie pripită, doar pentru că o ofertă pare exact ceea ce cauți, sau pentru că ai primit o recomandare din partea unui prieten. Este esențial să analizezi toate detaliile cu atenție, deoarece un credit este o obligație pe o perioadă destul de lungă din viața ta.

Într-un final, indiferent de tipul de credit ales, de instituția bancară sau de orice alte detalii, ceea ce contează este să găsești soluția potrivită nevoilor tale.

Sursa foto: Shutterstock

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că impozitul pe locuințe ar trebui recalculat anual în funcție de piața imobiliară?
Observator » Ştiri economice » 4 sfaturi deosebit de utile dacă vrei să iei un credit