Video Soluţia "smart" găsită de două şcoli din Oradea pentru a economisi energia la iarnă. Investiţia e recuperată imediat, iar consumul e redus cu 60%
Speriați de facturile record de iarna trecută, dar şi de previziunile sumbre pentru această iarnă, mai multe școli au apelat la tehnologii de economisire energetică. În două unităţi şcolare din Oradea, căldura este închisă complet în vacanțe sau în weekenduri. Tehnologia smart nu putea fi trecută cu vederea, astfel că au fost montate sisteme care pot controla și programa de la distanță, prin intermediul unei aplicații instalate pe telefonul utilizatorului, temperatura din săli. Investițiile sunt amortizate într-un singur sezon, iar reducerea consumului de agent termic poate fi de până la 60%.
Prețurile energiei au crescut alarmant anul acesta, atât în România, cât și în întreaga Europă. Este motivul pentru care la acest liceu din Oradea a fost montat un sistem complex ce asigură o economisire de peste 60% a agentului termic. "Avantajul este dublu. Pe de-o parte pentru şcoală, că are doar câtă căldură trebuie şi când trebuie, şi de cealaltă parte pentru termoficare, trimtem tot timpul agentul de retur foarte rece, ceea ce înseamnă o eficientizare mai mare a sistemului de transport. 100.000 de lei pe an, cam asta este economia, care la sfârşit de an rămân pentru investiţii în şcoală", a declarat Elian Trandafir, inginer.
Pentru o clădire de 5.000 de metri pătraţi, investiţia nu depăseşte 10.000 de euro
"Temperatura pe care noi am setat-o atunci a fost de 22 de grade, lucru suficient pentru a putea funcţiona corespunzător într-o încăpere, cu atât mai mut pentru copii, care dacă le punem o temperatură de 26 de grade vor deveni moleşiţi", a declarat Antonia Nica – director Liceul Greco Catolic Iuliu Maniu Oradea. Centrala se conectează la rețeaua wi-fi a școlii, ceea ce permite accesarea panoului de control prin aplicație, chiar și de la mare distanță.
"17 grade non stop, duminică sunt 18 grade şi mai spre seară porneşte spre 20 ca luni să fie cald în sala de clasă. Putem să vedem câtă economie am făcut, aici avem grafic cu umiditate, temperatura interioară, temperatură exterioară", a declarat Elian Trandafir, inginer. Pentru o clădire de 5.000 de metri pătraţi, investiţia pentru un de sistem ecomonic de încălzire, la care automatizarea se face on/off, nu depăseşte 10.000 de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰