Statul devine acționar majoritar la Blue Air, preluând 75% din acțiunile companiei
Statul, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, va prelua 75% din acţiunile Blue Air, devenind astfel acţionar majoritar al companiei. "Am fost înştiinţaţi de începerea acestei proceduri, până la preluarea oficială va fi un proces pe care va trebui să îl parcurgem, nu ştim exact când se va finaliza", au declarat pentru ZF reprezentanţii Blue Air.
Preluarea a 75% din acţiunile companiei era una dintre garanţiile pentru ajutorul de stat în valoare de 300 mil. lei pe care Blue Air l-a primit de la statul român. Din împrumutul de 300 mil. lei pe care Blue Air l-a primit de la EximBank cu garanţia statului, compania aeriană nu a plătit nici măcar o rată, statul fiind cel care şi-a asumat plata acestora încă din noiembrie 2021. În ordonanţa de urgenţă prin care este instituit cadrul legal pentru acordarea unor ajutoare de stat este prevăzut faptul că statul va prelua 75% din acţiunile companiei dacă aceasta nu va reuşi să îşi plătească datoria. Abia după un an în care statul a plătit creditul pe care tot el l-a acordat companiei, a preluat 75% din companie.
Firma care controlează Blue Air are pierderi de 900.000 de lei şi patru angajaţi
Statul, prin Ministerul Transporturilor şi Ministerul de Finanţe, are încă de la acordarea schemei de ajutor doi reprezentanţi în consiliul de administraţie al Blue Air care ar fi trebuit să se asigure că operatorul aerian va fi capabil de rambursarea datoriei. Compania a ajuns în incapacitate de plată şi nu au existat niciun fel de măsuri prin care statul să se asigure că va primi banii daţi companiei.
Blue Air este controlată în proporţie de 76,18% de compania Airline Invest, înfiinţată în 2019. În ambele companii, Cristian Rada este acţionar. În datele publice, Airline Invest apare cu un cod CAEN 6420 - Activităţi ale holdingurilor, iar afacerile companiei au fost de peste 9 mil. lei în 2021. Firma are pierderi de 900.000 de lei şi 4 angajaţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰