Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Suma ireală pe care o plăteşte un tânăr pentru un concert la Travis Scott în România: "Suntem studenţi, nu avem bani"

Celebra trupă Coldplay, rapperul Travis Scott şi cântăreţul britanic Sam Smith vor fi cap de afiş în România. Fanii sunt dispuşi să plătească preţul, iar cei care nu au mai prins bilete la noi, se orientează spre alte oraşe europene şi îşi fac caluclele. Iată cât costă să-ţi vezi idolii în carne şi oase. 

de Ingrid Tîrziu

la 05.06.2024 , 21:30

Vestea că Travis Scott va cânta la Costineşti luna viitoare, bucuria hotelierilor. Cine vrea să-şi ia cazare acum pentru perioada respectivă, plăteşte chiar şi 5.000 de lei pe o cameră care în mod normal se închiriază de trei ori mai ieftin. 

Să vezi artiştii preferaţi în România, este o experienţă în sine care merită efortul. Cei care vor să savureze experienţa completă a unui festival nu scapă cu cheltuieli mai mici de 2000 de euro pentru 2 persoane. Astfel că mulţi şi-au tăiat plăcerea de pe listă.

Capitala dă startul marilor evenimente din această vară

Vezi și

În mai puţin de o săptămână, celebra trupă Coldplay va încânta 100,000 de fani din toată lumea, în două concerte pe Arena Naţională. Cei mai prevăzători au făcut rezervări încă de astă-toamnă. Acum, orice zi de întârzieri înseamnă bani în plus. 

Pe acelaşi subiect

Un apartament cu două dormitoare este rezervat pentru concertul Coldplay încă de acum câteva luni. Dacă acum îl găsim pe o platformă de rezervări cu 450 de lei pe noapte, săptămâna viitoare va fi 800 de lei pe noapte. 

Cine n-a mai prins bilete la noi sau vrea, pur şi simplu să şi viziteze o capitală europeană are de unde alege. Un pachet la un festival electronic de lângă Budapesta, de exemplu, se apropie de preţurile de la noi.

Cât costă un pachet pentru concertele lui Taylor Swift sau Lana del Ray

La concerte, în funcţie de vedetă, dar şi de oraş, costurile variază.

"Taylor Swift ţine capul de afiş în Europa. La un concert de al ei, pachete se mai găsesc pornind de la 1100 de euro de persoană, vorbim nu doar de biletul de intrare ci şi de două nopţi de cazare la un hotel de trei stele", ne explică Cristina Pipias, consultant în turism.

"Preţurile acestor pachete turistice pleacă de 400-450 de euro de persoană şi pot să ajungă şi la câteva mii de euro de persoană. Foarte multe cereri sunt pentru Billie Ilish, Lana del Rey", spune Carmen Nicolescu, consultant în turism.

Organizatorii de evenimente de la noi spun că legea nu prea îi ajută. Guvernul a hotărât la începutul anului să majoreze TVA-ul pentru biletele de acces de la 5 la 19%. 

Ingrid Tîrziu Like

Cred că sunt în locul în care mi-am dorit să fiu dintotdeauna: în faţa voastră, vorbind despre oameni şi întâmplările lor.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Suma ireală pe care o plăteşte un tânăr pentru un concert la Travis Scott în România: "Suntem studenţi, nu avem bani"