Antena Meniu Search
x

Curs valutar

TAROM oferă zboruri la preţ redus către trei destinaţii europene. Preţul porneşte de la 179 de euro, cu bagaj de cală

Trei destinaţii europene din portofoliul TAROM vor beneficia de oferte speciale la preţurile biletelor pentru călătorii dus-întors, la rezervări efectuate în acest weekend.

de Redactia Observator

la 06.09.2024 , 12:01

- Shutterstock - ilustrativ

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis vineri, ofertele pentru Salonic, Chişinău şi Budapesta vizează rezervări în perioada 6-8 septembrie şi perioada de călătorie cuprinsă între 1 şi 30 octombrie 2024.

"Prin oferta valabilă în perioada 6-8 Septembrie 2024, pasagerii care au în plan zboruri directe către Republica Moldova sau Ungaria, ori doresc să viziteze al doilea cel mai mare oraş din Grecia, pot achiziţiona bilete la preţuri promoţionale, cu bagaj de cală inclus, pentru călătorii ce vor avea loc în intervalul 1 - 30 octombrie 2024 (data ultimului retur)", se arată în comunicat.

Care sunt preţurile

Articolul continuă după reclamă

Tarifele pentru aceste destinaţii pornesc de la 179 de euro în cazul biletelor achiziţionate pe ruta Bucureşti către Salonic sau Chişinău, şi ajung la 199 de euro pentru biletele cumpărate pe ruta Bucureşti către Budapesta.

Pe acelaşi subiect

Ofertele TAROM acoperă toate nevoile călătoriei, respectiv: biletele dus-întors, toate taxele sunt incluse, un bagaj de mână de 8 kg, un bagaj de cală şi check-in gratuit.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.

Transportatorul naţional aerian al României deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi "code share". Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Putea fi evitată tragedia provocată de inundațiile din Galați?
Observator » Ştiri economice » TAROM oferă zboruri la preţ redus către trei destinaţii europene. Preţul porneşte de la 179 de euro, cu bagaj de cală