Video Taxe mai mari din 2025. Cât ajung impozitele la apartamente şi maşini
Alţi bani, altă distracţie! De anul viitor, se măresc taxele şi impozitele locale din Bucureşti. Consilierii generali vor vota mâine o majorare cu peste 10 procente. În acelaşi timp, se vor scumpi şi locurile de parcare. Majorări îi aşteaptă, însă, pe locuitorii din toate oraşele mari.
De la 1 ianuarie, impozitul pentru casă, maşină şi teren va fi majorat cu rata inflaţiei.
Pentru o garsonieră, impozitul va creşte de la 180 de lei la aproape 200 de lei pe an, iar pentru un apartament cu două camere va depăşi 250 de lei. Cele mai mari scumpiri se vor resimţi la apartamentele mari. Pentru unul cu 3 camere, impozitul va depăşi 400 de lei iar pentru unul cu 4 camere va fi peste 560 de lei pe an.
"De obicei lumea stă cu chirie, noi românii vrem să fim proprietari aşa că mi se pare că e un preţ care trebuie plătit dacă vrei să ai relaxarea de a sta în propria ta casă", spun oamenii.
Şoferii vor plăti şi ei impozit mai mare
- Bucureștenii vor plăti impozite şi taxe locale mai mari din 2025, din cauza inflației. Cu cât vor crește
- Toate firmele din Ucraina vor plăti un impozit militar
- Plinul de combustibil, cu 30 de lei mai scump din 2025. Preţurile estimate la benzină şi motorină
- Trump, scos din minți de Putin. L-a făcut să treacă iar la amenințări: "Pun tarife secundare pe tot petrolul...
- Donald Trump speră "că vor creşte preţurile" pentru maşini în SUA: "Nu-mi pasă absolut deloc"
Taxa anuală va ajunge la 220 de lei pe an pentru un automobil cu motor de capacitate medie. La o maşină puternică, impozitul va depăşi 260 de lei.
Localnic: Pe casă, pe masină. Sunt foarte multe taxe si impozite, sunt foarte multe.
Reporter: Cât inseamnă impozitele plătite de dvs din venitul dvs?
Localnic: 10-15%.
Localnic: E un cost in plus. E tot mai greu să te descurci
Inclusiv parcările de reşedinţă se vor scumpi. Tarifele vor fi cuprinse între 750 de lei în centru şi 380 de lei la periferie.
"Această creştere de taxe locale va duce şi la scumpiri in toate domeniile de activitate, de la produsele alimentare la servicii pentru că toţi agenţii economici vor trece aceste creşteri de taxe în preţul produselor şi serviciilor pe care le comercializează", explică Adrian Negrescu, economist.
Taxele locale cresc în toate marile oraşe. La Iaşi şi Constanţa, proprietarii vor plăti cu 10% mai mult.
"Şi asa se trăieşte ft greu, salariul minim pe economie nu ne ajunge să ne descurcăm. E firesc să crească. Creşterile nu vor fi neapărat mari, dar firesc, ca orice creştere, nu aduce neapărat o bucurie", spun oamenii.
Toţi cei care plătesc impozitele până la 31 martie beneficiază de o reducere de 10%.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰