Video Topul scumpirilor în 2024: serviciile poştale, medicamentele şi detergenţii au avut cele mai mare creşteri de preţ
Inflaţia a scăzut pentru a şasea lună la rând şi a ajuns sub 5%. Preţurile unor produse şi sevicii şi-au continuat, însă, ascensiunea. Carnea de porc şi de vită, peştele, medicamentele şi detergenţii s-au scumpit cel mai mult în ultimul an. Singura ieftinire semificativă a fost la făină.
La 4,9% a ajuns inflaţia în luna iunie, după o scădere uşoară de 0,2%. Multe mărfuri au înregistrat, însă, creşteri uriaşe de preţ. Plătim mai mult cu aproape 27% pe serviciile poştale, cu aproape 24% în plus pe medicamente, iar detergenţii s-au cumpit cu aproape 22%. Şi cosmeticele ne costă mai mult cu 11%.
"Serviciile încorporează cea mai mare forță de muncă. Dacă salariile cresc. Înseamnă că trebuie să mărești și tarifele, prețurile serviciilor. Și de asta avem această păcătoasă inflație care se manifestă în special pe segmentul bunurilor nealimentare, industriale și servicii", explică Bogdan Glăvan, analist economic.
Carnea de vită s-a scumpit cu aproape 6,5% în ultimul an
Carnea de vită s-a scumpit cu aproape 6,5% în ultimul an. Un kilogram de pulpă de vițel costă acum 41 de lei. Și pe carnea de porc plătim cu 3% în plus, kilogramul de ceafă e acum 38 lei. Făină în schimb s-a ieftinit, costă cu 32% mai puțin față de anul trecut.
- Serviciile poştale, medicamentele şi detergenţii s-au scumpit cel mai mult comparativ cu iunie 2023. Ce produse...
- Ministrul Transporturilor susţine că îşi asumă închiderea Văii Oltului pentru o lună. Transportatorii...
- Reacţia unui turist român care a venit cu familia pe o plajă din Mamaia. "Când am văzut preţul, opa"
În pofida statisticii, carnea de porc costă la raft cu 10% mai mult faţă de anul trecut, spun producătorii. "Asemenea creșterii se înregistrează în fiecare an odată cu venirea verii. Românii ies la grătare și evident comerciantul va crește prețurile la toate acele sortimente de carne care sunt mai cerute", a spus Ioan Ladoşi, preşedinte Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc.
Avem printre cele mai scumpe produse din carne de porc din Europa
România are printre cele mai scumpe produse din carne de porc din Europa. Importăm 70% din consum, iar pesta porcină africană îi face pe fermieri să investească puţin în acest sector. "Porcii sunt puțini în românia și dacă sunt puțini sunt scumpi", adaugă Ioan Ladoşi, preşedinte Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc.
Românii simt din plin aceste creşteri de preţuri. "Mai ales la produsele de carne mi se pare exagerat. Sunt mai mari față de anul trecut", spune un client. "Față de Spania e scump. Un kg de pulpă poți să o cumperi cu 2 euro acolo și aici cu 2 euro și, 3 euro", adaugă altul.
Ieftiniri au fost puţine şi s-au datorat în mare parte plafonărilor făcute de guvern. Facturile la utilități sunt mai mici. Prețul gazelor naturale a scăzut cu 10% față de anul trecut, iar cel al energiei electrice s-a redus cu aproape 5%. "Scăderea pentru a patra luna a inflației e confirmarea că acest guvern este pe traseul corect pentru a-i proteja pe români de scumpiri", a declarat Marcel Ciolacu, ministrul României.
România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din Uniunea Europeană
Cu toate acestea, în luna iunie, România era ţara cu cea mai ridicată inflaţie din Uniunea Europeană. "Avem acești factori inflationişti în econmia României, cel mai important fiind deficitul bugetar. Deci statul, marele actor din economie care cheltuie mult peste orice venituri are. Pompează bani în economie, iar banii își pierd valoarea", a mai precizat Bogdan Glăvan, analist economic.
Analiştii spun că inflaţia ar putea scădea în continuare uşor până în toamnă, când vor creşte pensiile românilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰