Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un start bun în viaţă, prin grija părinţilor: conturile de economii pentru copii câştigă teren. Ce avantaje există

Ca să fie siguri că vor avea un start bun în viaţă, tot mai mulţi părinţi le-au deschis celor mici conturi de economii. Mulţi au optat pentru Contul Junior Centenar, mai ales că primesc şi o primă de la stat, iar sumele strânse nu sunt impozitate. Sunt însă şi destui care au ales ofertele de economisire ale băncilor sau asigurări de viaţă.

de Andra Mitu

la 03.12.2021 , 21:13

Pentru a le asigura un viitor cât mai bun, tot mai mulţi români le deschid copiilor conturi de economii unde virează lunar o sumă de bani, în unele cazuri chiar și alocația acestora. "Are fata mea pentru el. Ştiu că îi pune deoparte. Alocaţia pentru copii i-o pune deoparte. Să aibă totuși o rezervă mai departe pentru ei, pentru pregătirea lor, pentru viitor. E util. absolut", este de părere o femeie. "Am două asigurări. Una pentru studii și una pentru sănătate, ca să evite sistemul sanitar românesc", mai spune un bărbat.

Cum pot depune părinţii bani pe numele copiilor

Şi instrumentele de economisire s-au diversificat. Părinţii pot alege, spre exemplu, conturile Junior Centenar, deschise pe numele copiilor lor la Trezoreria statului. "În acest cont oricine poate depune bani, atât părinții cât și naşii, în numele copilului. Sunt sume neimpozabile. Deci nu se aplică 10% impozit pe venituri nici din prima, nici din acel 3% dobândă. Versus depozite unde se impozitează cu 10 la sută", explică Irina Chiţu, analist financiar.

Vezi și

Dacă la finalul anului copilul are în cont cel puțin 1.200 lei, primește de la stat încă 600 de lei. În plus, beneficiaza și de o dobândă de 3%, care se adaugă la întreaga sumă economisită. Atenție însă: titularul contului va putea folosi banii abia după ce împlineşte 18 ani. Numai anul acesta, aproape cinci mii de tineri care au împlinit 18 ani au încasat sumele de bani din conturile Junior, deschise pe numele lor la Trezorerie. Acestora, statul le-a plătit prime și dobânzi în valoare totală de 5,6 milioane lei. În 2020, primul an în care au început să se bonifice conturile Junior, prima și dobânzile plătite de stat au totalizat 3,4 milioane de lei, pentru 5.400 titulari de conturi Junior.

Pe acelaşi subiect

Există şi riscuri? Sfaturi de la experţi

"Această primă și dobânda aferentă fiecărui an se calculează abia la 18 ani. Riscurile ar fi ca în 18 ani statul să renunţe la acest program sau să nu se țină de promisiune. S-a mai întâmplat la băncile de locuinţe cu acea primă de la stat", spune Irina Chiţu.

Sunt şi părinţi care au mers strict pe ofertele băncilor. "57% dintre părinţii români declară că au un cont de economii special pentru copii, ceea ce arată o preocupare pentru scopurile înalte legate de educaţia acestora. În acest moment, în România avem peste 100.000 utilizatori", arată Luiza Domnişoru, reprezentant bancă digitală. "Firma la care îți faci asigurarea sau banca la care investeşti banii trebuie să existe peste 18 ani. Trebuie să mai fie atenţi la dobânda pe care o primesc pentru banii cuprinşi. Cu cât dobânda e mai mare, evident, cu atât este mai bine", sfătuieşte Corneliu Ionescu, trainer financiar. 

La asigurările de viaţă dobânda este garantată, iar banii economisiţi nu sunt impozitaţi.

Andra Mitu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri economice » Un start bun în viaţă, prin grija părinţilor: conturile de economii pentru copii câştigă teren. Ce avantaje există