Volkswagen renunță la construirea unei fabrici de baterii pentru mașini în estul Europei. Așteaptă să vadă dacă UE va acorda subvenții cum fac SUA
Grupul auto german Volkswagen a decis să renunţe momentan la construirea unei uzine de baterii în Europa de Est. Motivul este că vrea să dea prioritate unei facilităţi similare ce ar urma să fie construită în America de Nord, deoarece autorităţile din SUA acordă subvenţii pentru industriile verzi, ca parte a programului american de investiţii - IRA. Compania ar putea primi stimulente în valoare de 10 miliarde de euro pentru fabricarea bateriilor, informează Financial Times.
Aceasta este cea mai recentă consecinţă a programului american de investiţii (Inflation Reduction Act, IRA), un pachet de 369 de miliarde de dolari care prevede distribuirea de subvenţii pentru industriile verzi, precum fabricarea de baterii pentru vehiculele electrice sau producţia de panouri solare.
Potrivit unei surse din apropierea acestui dosar, Volkswagen, cel mai mare producător de automobile din UE, le-ar fi spus săptămâna trecută oficialilor europeni că se aşteaptă să primească subvenţii şi credite cuprinse între 9 şi 10 miliarde de dolari în cadrul programului IRA şi altor scheme lansate de autorităţile americane de-a lungul întregii durate de funcţionare a viitoarei uzine de baterii. În aceste condiţii, Volkswagen "aşteaptă" să vadă cum va răspunde UE la stimulentele oferite de Washington înainte de a continua cu planurile vizând construcţia unei uzine de baterii din Europa de Est, a precizat sursa.
"Planurile pentru America de Nord au avansat mai rapid decât ne aşteptam şi au trecut în faţa procesului de decizie cu privire la Europa", a spus sursa citată de FT, relatează Agerpres.
Programul IRA a declanşat o panică în rândul oficialilor europeni
Programul IRA a declanşat o panică în rândul oficialilor europeni, preocupaţi de riscul ca industriile viitorului să se mute în SUA graţie stimulentelor financiare.
Comisia Europeană, care săptămâna viitoare va da publicităţii strategia Net Zero Industry Act destinată să răspundă la schema americană, analizează posibilitatea de a relaxa prevederile referitoare la ajutoarele de stat şi dacă va acorda subvenţii la nivelul UE. Însă o variantă preliminară a planurilor Comisiei, dezvăluită săptămâna trecută, nu se ridică la înălţimea aşteptărilor producătorilor europeni de baterii.
Un director de la o altă companie europeană producătoare de baterii, care a participat la reuniunea de săptămâna trecută de la Bruxelles, la care a fost prezent şi comisarul european Margrethe Vestager, a spus: "Nu arată prea bine. Lipsesc măsurile concrete".
"Am fost contactaţi de multe state americane şi toţi au pus accentul pe IRA. Atunci când punem cifrele cap la cap, condiţiile pe care ei le oferă sunt mult mai interesante decât ceea ce oferă Europa", a declarat un alt director de companie.
Thomas Schmall: "Europa riscă să piardă investiţii în valoare de miliarde de euro"
Într-un mesaj postat pe LinkedIn, după întâlnirea de la Bruxelles, Thomas Schmall, membru în boardul Volkswagen, a scris că "Europa riscă să piardă investiţii în valoare de miliarde de euro care vor fi decise în următoarele luni şi ani" din cauza condiţiilor atractive oferite de IRA şi în consecinţă a făcut un apel pentru programe europene de ajutoare de stat şi reducerea preţurilor la energia din surse regenerabile.
Planurile Volkswagen pe termen lung prevăd construcţia a şase fabrici de celule de baterii pentru vehicule electrice în Europa până la finele acestui deceniu. Una dintre uzine, care ar urma să fie inaugurată în 2027, va fi construită în Europa de Est, posibilele locaţii fiind Ungaria, Polonia, Slovacia şi Cehia. Împreună, cele şase fabrici de baterii din Europa ale Volkswagen vor putea produce celule de baterii cu o capacitate totală de 240 gigawaţi oră pe an în 2030.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰