Video "Acea parte a clădirii pleacă în altă direcţie". Şcoli din Timişoara lăsate în paragină: tavanele care stau să cadă pun în pericol sute de elevi
Un scandal iscat între două instituţii ale statului, îi pune în pericol pe elevii mai multor unităţi de învăţământ din Timişoara. Cu tavane care stau să cadă şi crăpături în pereţi, lucrările de revonare au rămas blocate, pentru că Inspectoratul Şcolar ar refuza mutarea copiilor. Mai mult, dacă proiectele nu se vor încheia până anul viitor, peste 20 de milioane de euro din fonduri europene, vor fi pierdute.
Deşi pare că echipa Observator se află într-o clădire abandonată, în realitate este locul în care învaţă sute de elevi. "E o problemă de structură a clădirii, probabil foarte gravă, pentru că acea parte a clădirii pleacă într-o altă direcţie, se desparte de clădire", spune directorul Şcolii Gimnaziale nr.1. Iar crăpătura de afară se continuă şi în interior, semn că structura de rezistenţă este afectată. Clădirea care a fost construită în 1849 îşi arată vârsta, iar dacă lucrările de reabilitare nu încep curând, acest loc poate deveni periculos. Şcoala Generală Numărul 1 din Timişoara se află printre unităţille de învăţământ care au nevoie urgentă de renovare. Lucrările ar costa însă peste peste 3 milioane de euro, iar mare parte din bani vin din PNRR. Contractul este semnat de mai bine de 6 luni, dar şantierul nu poate începe pentru că elevii nu au fost relocaţi.
"Aşteptăm să ne mutăm, aşteptăm ca Primăria să ne pună la dispoziţie un spaţiu adecvat. Copii merită un spaţiu modern", a declarat Adina Nasta, director Școala Generală 1 Timișoara.
Primăria dă vina pe cei de la Inspectorat
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Timiş spun însă că nu au fost înştiinţaţi. "Scoala Gimnazială nr 1, despre ea nu am avut nicio discuţie până acum. Deci Primaria nu a ridicat această problemă", a declarat Francisc Halasz, ISJ Timiș
Conducerea Primăriei aruncă vina pentru întârzieri pe cei de la Inspectorat. "Responsabilitatea legală pentru a lua decizii si a aviza reţeaua şcolară este la minister şi la inspectorat. Încă din octombrie când am semnat contractul de execuţie, am avut aceasta discuţie cu Inspectoratul. Motivul pentru care noi am ieşit public a fost acela ca au trecut 6 luni de zile si în mod constant aceasta decizie este amnată, anulată, amanată, anulată de către inspectorat", explică viceprimarul.
Iar situaţia nu este singulară. Alte trei unităţi de învăţământ ar avea nevoie de renovări, însă muncitorii nu pot începe lucrările până ce elevii nu vor fi relocaţi. Dacă nu se va găsi în curând o soluţie, pierderile vor fi de peste 20 de milioane de euro, bani din PNRR.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰