Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ana-Maria Popa: de la studentă a Universității Politehnica la Doctorat în SUA. Viitoarea cercetătoare s-a înscris în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

Ana-Maria Popa, o tânără remarcabilă, absolventă a Universității Naționale Politehnica din București, impresionează prin realizările sale academice și implicarea în proiecte de impact global. Anul acesta, Ana-Maria a fost acceptată să-și continue studiile doctorale la Texas A&M University, o realizare care marchează un nou început în cariera sa. Recent înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, povestea Anei-Maria este una despre curaj, ambiție și determinare.

de Redactia Observator

la 12.07.2024 , 23:09

Ana Maria Popa Ana Maria Popa

Ana-Maria Popa s-a născut în Republica Moldova, iar de la vârsta de cinci ani a rămas în grija bunicilor. Situația dificilă a anilor 2000 a privat-o de prezența maternă, iar acest impas a făcut-o să lupte mai mult. Dorința de a reuși a fost mare, astfel că la vârsta de 16 ani a trecut Prutul și s-a mutat în România, unde și-a început studiile la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din București.

Descoperirea pasiunii pentru fizică i-a schimbat viața Anei-Maria. Profesoara Maria Ioniță i-a insuflat dragostea pentru această știință, iar tânăra a decis să își continue studiile la Universitatea Națională Politehnica din București, specializarea Energetică și Tehnologii Nucleare. De-a lungul anilor de facultate a fost șefă de grupă și a participat la numeroase conferințe, sesiuni de comunicări științifice și workshopuri naționale și internaționale. Anul acesta a absolvit facultatea în calitate de șefă de promoție, iar în cadrul festivității de absolvire a primit premiul de excelență „Mihnea Constantinescu”.

Parcursul academic al Anei-Maria a fost completat de premii naționale și internaționale – la Conferința Internațională a Studenților CERC, în 2021, a obținut Premiul I la secțiunea „Matematică aplicată în inginerie” cu lucrarea „Analiza topologică a datelor în rețele”, pe care a realizat-o în colaborare cu studentul Costin Laurențiu Toma. În 2024 a obținut premiul I la Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București la Secțiunea „Producerea energiei electrice în CTE și CNE” cu lucrarea „Măsurarea concentrației de radon în aerul din spațiile închise din Politehnica București”.

Articolul continuă după reclamă

Pe lângă activitățile academice, Ana-Maria s-a implicat și în numeroase proiecte de voluntariat. Războiul din Ucraina a avut un impact profund asupra ei, determinând-o să ofere suport și ajutor refugiaților. Ulterior, a participat la cursul „Lives not grades”, destinat identificării crizelor comunității ucrainene, dezvoltând proiectul Bioflare. Ana-Maria vorbește fluent română și rusă, ceea ce a facilitat comunicarea cu refugiații ucraineni, mergând în Ucraina pentru a discuta direct cu cei afectați și pentru a găsi soluții concrete la problemele lor.

Ana-Maria își propune să contribuie la dezvoltarea reactoarelor modulare mici și avansate, reprezintând un exemplu de excelență și dedicare. Povestea ei este o sursă de inspirație pentru tinerii din România și nu numai, demonstrând că, prin muncă și perseverență, orice vis poate deveni realitate. Ana-Maria Popa urmărește întotdeauna excelența în activitățile pe care le desfășoară, iar înscrierea în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, desfășurată la nivel național de Fundația pentru Dezvoltarea României, recunoaște performanțele și contribuția excepțională în domeniul cercetării.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Educaţie » Ana-Maria Popa: de la studentă a Universității Politehnica la Doctorat în SUA. Viitoarea cercetătoare s-a înscris în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”