Barem de corectare Bacalaureat 2025 - limba română. Cum trebuiau rezolvate subiectele
Bacalaureat 2025 a început marți, 10 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Ministerul Educaţiei a publicat, marți, baremele de corectare şi notare pentru proba de Limba și literatura română, unde elevii pot afla dacă au rezolvat corect subiectele primite la examen. Primele rezultate se vor afișa pe 20 iunie, iar apoi elevii vor putea depune contestație. Rezultatele finale se vor afișa de 30 iunie. În premieră, în acest an, elevii îşi vor putea vedea lucrările după evaluare.
Bacalaureat 2025, proba la Limba şi literatura română. Conform datelor înregistrate şi transmise de comisiile judeţene/comisia Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), circa 108.000 candidaţi au susținut examenul de bacalaureat astăzi (peste 94.400 de candidaţi din promoţia curentă şi peste 13.800 de candidaţi din seriile anterioare). Aceştia vor susţine toate probele sau, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare, doar probele nepromovate.
Subiecte Bacalaureat 2025 - limba română, profilul real
Pentru elevii de la profilul real, Subiectul I a avut ca text suport un fragment din "Părintele Geticei" de Grigore Băjenaru, iar la Subiectul al II-lea candidații au analizat rolul indicațiilor autorului într-un text dramatic.
La Subiectul al III-lea, elevii au redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte în care au prezentat particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un text narativ studiat, aparținând fie lui Ion Creangă, fie lui Ioan Slavici. Printre opțiuni s-au numărat Harap Alb din basmul "Povestea lui Harap Alb" sau Ghiță din nuvela "Moara cu noroc".
- Perle de la BAC 2025: "Harap-Alb face o vrăjeală cu Sfânta Duminică" şi "Lică era bossul"
- Subiecte la Istorie de la BAC 2025. Ce le-a picat elevilor la punctul III
- Bărbat din Cluj, prins trişând cu un pix inteligent la BAC. Nu era prima dată când susţinea examenul
- Reacția unui elev, după bacul la română: "Creangă? Cum să nu fie poet? Eminescu e poet?"
- Numărul elevilor înscriși la examenul de BAC 2025, cel mai mic din ultimii 20 de ani


Barem de corectare Bacalaureat 2025 - limba română, profilul real


Subiecte Bacalaureat 2025 - limba română, profilul uman
La Subiectul I B, candidații la profilul uman au trebuit să argumenteze dacă aspectul fizic al unei persoane poate influența succesul acesteia, având ca punct de plecare un fragment din "Părintele Geticei" de Grigore Băjenaru. La Subiectul al II-lea, li s-a cerut să evidențieze rolul indicațiilor autorului într-un text dramatic.
Pentru Subiectul al III-lea, elevii au redactat un eseu de cel puțin 400 de cuvinte în care au analizat relația dintre două personaje dintr-un text narativ studiat, semnat de Ion Creangă sau Ioan Slavici.


Barem de corectare Bacalaureat 2025 - limba română, profilul uman


Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰