Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Subiecte la limba română de la BAC 2025 și bareme de corectare. Ioan Slavici sau Ion Creangă, la subiectul III

Probele scrise din cadrul examenului de Bacalaureat 2025 au început marți, 10 iunie, cu cea la Limba și literatura română. Testul a urmărit, printre altele, utilizarea corectă a limbii române, punerea în context a textelor studiate prin raportare la epocă sau la curente, dar și argumentarea unor opinii în diverse situaţii de comunicare. Conform calendarului examenului de BAC, publicat de ministerul Educației, miercuri, 11 iunie, urmează proba obligatorie a profilului - Matematică sau Istorie -, iar vineri, 13 iunie, este proba la alegere a profilului și specializării. Pe 16 iunie are loc proba la literatura maternă, elevii de clasa a 12-a urmând să afle primele rezultate, înainte de contestații, pe 20 iunie. Notele finale se vor afișa pe 30 iunie. Subiectele la română, din cadrul examenului de BAC 2025, vor fi publicate pe Observatornews.ro imediat ce acestea vor fi disponibile.

de Veronica Micu

la 10.06.2025 , 11:29

UPDATE 11.00 - Din primele informaţii, la subiectul III, elevii au primit particularităţile operei la real şi caracterizare de personaj la uman, din texte la alegere de Ioan Slavici sau Ion Creangă.

La subiectul al II-lea, candidații ar fi avut de comentat rolul notațiilor autorului pe un text dramatic de G.M. Zamfirescu, "Domnișoara Nastasia", iar subiectul IB ar fi fost un eseu argumentativ despre înfățișarea unei persoane – dacă poate sau nu să influențeze succesul acesteia.

UPDATE 9.00 - A început proba scrisă la limba română din cadrul examenului de Bacalaureat 2025. Circa 108.000 de elevi de clasa a 12-a susţin testarea în 447 unităţi de înăţământ. 

Articolul continuă după reclamă

Emoţii uriașe pentru elevii clasei a 12-a care susțin, de astăzi, probele scrise la bacalaureat, sesiunea iunie 2025. Examenul se va desfăşura în conformitate cu prevederile Ordinului de ministru nr. 6.481/30.08.2024, prevederile art. 1 alin. (3) și ale art. 3 din Ordinul ministrului educației nr. 6.072/2023, privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare, respectiv prevederile Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat - 2011, aprobată prin ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.799/2010.

Prima probă scrisă este cea la Limba şi literatura română. Va urma, pe 11 iunie, proba obligatorie a profilului – Istorie, pentru elevii care studiază profilul uman și Matematică, pentru cei care studiază profilul real. A treia probă scrisă este cea la alegere, care diferă în funcție de profil. Pentru această probă, care are loc în 13 iunie, elevii au de ales din următoarele materii: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Sociologie și Psihologie. Ultima probă scrisă, cea la Limba și literatura maternă, are loc pe 16 iunie și va fi susținută de elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale. Conform calendarului aprobat de ministerul Educației, rezultatele inițiale vor fi afişate vineri, 20 iunie, până la ora 12:00. Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 - 18:00, dar și pe 23 și 24 iunie 2025.

Afișarea rezultatelor finale se va face în data de luni, 30 iunie 2025.

Pentru prima dată în istoria recentă a Bacalaureatului, probele scrise au loc în timpul școlii și încep cu 10 zile înaintea terminării cursurilor din acest an școlar pentru liceenii din clasele IX-XI.

Vezi aiciprogramele valabile pentru examenul de Bacalaureat 2025

Reguli Bacalaureat 2025. Cum se desfășoară proba scrisă la Limba şi literatura română

Astăzi, 10 iunie, circa 108.000 candidați (peste 94.400 din promoția curentă și peste 13.800 din seriile anterioare) sunt așteptați să susțină bacalaureatul, proba scrisă la română. Accesul elevilor în centrul de examen se face în intervalul 7:30 - 8:30, pe baza actului de identitate. Proba începe la ora 9.00, iar timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 3 ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat, potrivit edu.ro.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Probele scrise din sesiunea iunie a examenului național de bacalaureat 2025 se vor desfășura în în 447 de centre de examen. Beneficiază de prelungire (cu cel mult două ore) candidații cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile județene, conform Procedurii de asigurare a condițiilor privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare. Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru. La probele scrise de Matematică şi Geografie, elevii pot apela doar la instrumente de desen. Se interzice folosirea, în timpul probelor scrise, a mijloacelor de calcul. Se foloseşte numai hârtia distribuită candidaţilor de către asistenţi. Candidaţii care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală. În cazul în care unii candidaţi, din diferite motive, doresc să-şi transcrie lucrarea, fără să depăşească timpul stabilit, primesc alte coli tipizate. Acest lucru este consemnat de către asistenţi în procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor scrise. Colile folosite iniţial se anulează pe loc de către asistenţi, menţionându-se pe ele "Anulat", se semnează de către asistenţi şi se păstrează în condiţiile stabilite pentru lucrările scrise.

În timpul desfăşurării probei scrise la română, asistenţii nu dau candidaţilor nicio indicaţie, nu discută între ei şi nu rezolvă subiectul de examen. Unul dintre asistenţi stă în faţa clasei, celălalt în spatele clasei şi nu au alte preocupări în afară de supraveghere. În cazul în care aceştia încalcă aceste dispoziţii, preşedintele comisiei poate decide înlocuirea lor şi, dacă este cazul, poate face şi propunere de începere a procedurii de cercetare disciplinară. În timpul desfăşurării probei, în sala de examen au voie să intre numai: a) preşedintele, vicepreşedintele, secretarul şi membrii comisiei din centrul de examen; b) persoane delegate de către Comisia Naţională de Bacalaureat sau de comisia  de bacalaureat judeţeană/a municipiului Bucureşti pentru a controla desfăşurarea corectă a examenului. După ce îşi încheie lucrările, candidaţii numerotează foile, sub îndrumarea asistenţilor, numai cu cifre arabe, în partea de jos a paginii, în colţul din dreapta, indicând pagina curentă şi numărul total de pagini, de exemplu sub forma 3/5, pentru pagina a treia, dacă elevul a scris în total cinci pagini. Se vor numerota toate paginile pe care elevul a scris, inclusiv acelea pe care sunt scrise doar câteva rânduri, partea nescrisă fiind barată de către asistenţi. După încheierea numerotării, candidaţii predau asistenţilor lucrările şi semnează pentru confirmarea predării lucrării şi a numărului de pagini. La expirarea celor trei ore acordate, elevii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit. Trei candidaţi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări. La predarea lucrărilor, asistenţii barează spaţiile nescrise, verifică numărul de pagini şi îl trec în procesele-verbale de predare-primire pe care le semnează candidaţii, precum şi în rubrica prevăzută pe prima pagină a lucrării. Ciornele şi lucrările anulate se strâng separat şi se păstrează în centrul de examen. La finalizarea probei scrise, asistenţii predau, sub semnătură, lucrările scrise preşedintelui şi celorlalţi membri ai comisiei. Aceştia verifică dacă numărul lucrărilor predate corespunde cu numărul semnăturilor din procesul-verbal de predare a lucrărilor scrise, dacă numărul de pagini al fiecărei lucrări coincide cu cel înscris pe lucrare şi în procesul-verbal şi dacă au fost barate spaţiile nescrise. În cazul în care un candidat refuză să predea lucrarea scrisă, acesta va fi eiminat din examen. 

Subiectele la limba română, profil umanist

Proba la limba și literatura română începe la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Timpul destinat elaborării unei lucrări este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui candidat. Lucrările vor fi evaluate folosindu-se platforma de evaluare digitalizată. Subiectele pentru proba scrisă la română s-au elaborat de către Centrul Naţional de Evaluare și Examinare, pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor. 

Subiectele au fost stabilite ţinându-se seama de următoarele criterii: 

a) să fie în concordanţă cu programele şcolare şi cu programele de bacalaureat, aprobate şi publicate de MECTS; 

b) să fie proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea candidaţilor de analiză, de sinteză, de generalizare şi abstractizare din partea candidaţilor; 

c) să asigure o cuprindere echilibrată a materiei studiate, să aibă grad de complexitate corespunzător conţinutului programelor de bacalaureat, pentru a fi tratate în timpul stabilit, să solicite demonstrarea competenţelor prevăzute în aceste programe; 

d) să permită tratarea lor în timpul acordat candidaţilor pentru rezolvare la probele scrise: 3 ore.

Subiectele se afișează în fiecare zi cu probă de examen, la ora 15:00 ► aici

Prin susţinerea examenului de bacalaureat la limba și literatura română, profil uman, elevul va trebui să facă dovada următoarelor competenţe dobândite în ciclul inferior si în cel superior de liceu (clasele a IX-a – a XII-a), corelate cu anumite conţinuturi parcurse în cele două cicluri liceal: Utilizarea corectă si adecvată a limbii române în diferite situaţii de comunicare, utilizarea adecvată a strategiilor de comprehensiune si de interpretare, a modalităţilor de analiză tematică, structurală si stilistică în receptarea textelor literare si nonliterare, punerea în context a textelor studiate prin raportare la epocă sau la curente culturale/literare, argumentarea în scris si oral a unor opinii în diverse situaţii de comunicare.

Vezi aici ► MODELE DE SUBIECTE Bacalaureat 2025

Programa de bacalaureat 2025 pentru limba și literatura română este prevăzută în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.923/2013, privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național - 2014, anunță ministerul Educației.

Programa pentru proba la română, profilul uman:

Subiectele la limba română de la BAC 2025, profil real

Proba scrisă la română, profilul real, vizează competenţele de receptare și de producere a mesajelor scrise și conţinuturi asociate acestora, în conformitate cu programa școlară pentru disciplina limba și literatura română. Structura subiectelor permite rezolvarea acestora în 3 ore.

Programa de examen este realizată în conformitate cu prevederile programelor școlare în vigoare. 

Subiectele la română, profil tehnologic

Limba si literatura română are un statut important în structura examenului de bacalaureat, prin ponderea sa reflectată în prezenţa celor două forme obligatorii de evaluare a performanţelor: în competenţele lingvistice de comunicare orală în limba română si în competenţele generale și specifice formate pe durata învăţământului secundar superior, liceal (proba scrisă), probă comună pentru toate filierele, profilurile și specializările. Curriculumul liceal, care stabilește principiul studierii limbii si literaturii române din perspectivă comunicativ-funcţională, pune accent pe latura formativă a învăţării, fiind centrat pe achiziţionarea de competenţe, fapt care a determinat precizarea, în programa de bacalaureat, a competenţelor de evaluat si a conţinuturilor din domeniile: A. literatura română, B. limbă și comunicare.

Conform programei școlare în vigoare, examenul de bacalaureat nu implică studiul monografic al scriitorilor canonici, ci studierea a cel puţin unui text din opera acestora. Textele literare la prima vedere pot aparţine atât autorilor canonici, cât și altor autori studiaţi. Pentru proba scrisă, elevii au trebuit să studieze în mod aprofundat cel puţin numărul minim de texte prevăzute în programa scolară, aparţinând autorilor canonici sau prozei narative, poeziei sau dramaturgiei românesti despre care să poată redacta un eseu structurat, un eseu liber sau un eseu argumentativ, în care să aplice conceptele de istorie si teorie literară (perioade, curente literare/culturale, elemente de analiză tematică, structurală si stilistică) menţionate în prezenta programă. Tematica studiilor de caz si a dezbaterilor din programele scolare, regăsită în programa de examen, poate fi valorificată în cadrul probelor orale si scrise, prin solicitarea argumentării unor opinii sau judecăţi de valoare pe marginea acestora.

Programa pentru proba la română, profilul real și profilul tehnologic:

Bareme de corectare la limba română

Baremele de evaluare şi de notare se elaborează de către Centrul Naţional de Evaluare și Examinare astfel încât să se asigure unitatea de evaluare la nivel naţional.

Baremele de corectare pentru probele scrise de la Bacalaureat 2025 sunt publicate zilnic, (după încheierea fiecărei probe, la ora 15.00).

Baremul de corectare la Română poate fi consultat ► aici

Ce subiecte au primit elevii anul trecut la română, la BAC

Anul trecut, la subiectul al III-lea, proba scrisă la română, elevii au avut de scris un eseu de minimum 400 de cuvinte despre particularitățile ale unei nuvele studiate. La Subiectul I, candidaţii au primit un text de Gabriel Dimisianu, pe baza căruia au avut de rezolvat mai multe cerințe. Apoi, la cel de-al doilea subiect, elevii au avut de prezentat rolul notațiilor autorului într-un text dat. 

Consultați subiecte Bac 2024 - limba română ► aici

Urmează proba obligatorie a profilului, pe 11 iunie

Bacalaureat 2025 va continua miercuri, 11 iunie, cu proba obligatorie a profilului: Istorie, pentru elevii care studiază profilul uman și Matematică, pentru elevii care studiază profilul real.

Programa de bacalaureat 2025 la Matematică este cea prevăzută în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.430/2014, privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național - 2015, cu modificările și completările ulterioare, în timp ce programa la Istorie, care evaluează competenţele dezvoltate pe parcursul învăţământului liceal, este cea prevăzută în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.800/2010.

Pentru proba scrisă la Matematică, elevii pot să utilizeze instrumente de desen, dar se interzice folosirea mijloacelor de calcul. Se foloseşte numai hârtia distribuită candidaţilor de către asistenţi. 

Baremele de corectare la Matematică și Istorie pot fi consultate ► aici

Ce le este interzis elevilor la probele scrise de Bacalaureat

Conform Ordinului privind organizarea și desfășurarea examenului național de Bacalaureat 2025, 

► Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop. Candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop nu sunt primiți în examen.

► Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

► Se interzice candidaților să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alți candidați/asistenți din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul. 

► Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. 

Candidații care încalcă regulile sunt eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Încălcarea regulilor va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidații respectivi nu mai pot participa la probele următoare și sunt declarați "eliminați din examen", fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidații "eliminați din examen" nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat. 

Pe durata desfășurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video. 

Candidații care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim pot părăsi sala de examen fără a primi subiectele. Candidații primesc subiectele numai dacă părăsesc sala după expirarea timpului maxim destinat desfășurării probelor scrise.

Rezultatele se afișează pe 20 iunie 2025

După încheierea probelor din cadrul examenului de bacalaureat şi după evaluarea şi notarea tuturor lucrărilor scrise, se comunică rezultatele finale pentru toţi candidaţii. Conform calendarului, rezultatele inițiale vor fi afişate vineri, 20 iunie, până la ora 12:00. Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 - 18:00, dar și în zilele de 23 și 24 iunie. 

În premieră, există posibilitatea ca lucrările să poată fi vizualizate după afișarea rezultatelor inițiale și înainte de depunerea contestațiilor. 

Afișarea rezultatelor finale se va face în data de luni, 30 iunie 2025.

Pentru fiecare candidat care a obţinut cel puţin nota 5 (cinci) la toate probele scrise de examen, se calculează media generală de bacalaureat ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obţinute la respectivele probe. Nu se calculează media generală de bacalaureat pentru candidaţii care nu au promovat una sau mai multe probe, care nu s-au prezentat la toate probele sau care au fost eliminaţi de la o probă. 

Examenul național de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii studiilor liceale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: 

  • au susţinut probele de evaluare a competenţelor
  • au susţinut toate probele scrise și au fost notați cel puțin cu 5 la fiecare dintre acestea
  • au obținut cel puţin media 6 la probele scrise.

Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de bacalaureat. Pentru candidaţii care obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.

Candidaţii care au fost eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi "eliminaţi din examen", fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării sau a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Se consideră că aceşti candidaţi nu au promovat examenul de bacalaureat. Rezultatele examenului de bacalaureat sunt publice. 

Comunicarea rezultatelor obținute la examenul național de bacalaureat se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia. 

Pentru comunicarea notelor obținute la examenul național de bacalaureat, înainte de etapa de depunere și soluționare a contestațiilor, comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen tipăresc lista rezultatelor examenului de bacalaureat, care cuprinde: codul candidatului, unitatea de învățământ de proveniență, județul, promoția, forma de învățământ absolvită, specializarea, notele obținute la fiecare probă scrisă, media sau mențiunile "reuşit"/"respins"/"neprezentat"/"eliminat din examen".  Rezultatele examenului național de bacalaureat ale candidaților anonimizați sunt afișate atât pe pagina dedicată examenului ( http://static.bacalaureat.edu.ro/2025/ ), cât și pe site-urile inspectoratelor școlare pentru o perioadă de 2 ani.

Cum se depun contestaţiile

În 20 iunie, când sunt afişate primele rezultate, se depun şi contestaţiile. Cei nemulţumiţi pot solicita recorectarea lucrărilor, depunând contestaţiile în intrevalul orar 14:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica nota inițială prin creștere sau descreștere, după caz.

Nota finală a probelor de la Bac 2025 se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de profesorii evaluatori, fără rotunjire și doar dacă diferența dintre notele date de aceștia este mai mică sau egală cu un punct. În cazul în care diferența dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, se nominalizează alți doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării. După finalizarea recorectării lucrării, notele acordate de fiecare din cei patru evaluatori se trec pe lucrare. Apoi, se calculează nota finală din cele 4 (patru) note. După eliminarea celor două note/valori extreme, nota finală se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note/valori centrale. 

Media rezultată reprezintă nota finală care se înregistrează conform prevederilor procedurii.

În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, nota finală se calculează astfel: în situația în care se constată o diferență de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, lucrarea este reevaluată de către alți doi profesori evaluatori. Nota definitivă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă. Media la Bac 2025 se calculează ca medie aritmetică a notelor obţinute la toate probele. Vorbim despre o medie aritmetică cu două zecimale şi fără rotunjire, aceasta urmând să fie media generală a candidatului. 

Calendar Bacalaureat – sesiunea iunie 2025

10 iunie 2025: Limba şi literatura română - proba E.a) - proba scrisă

11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă

13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului şi specializării - proba E.d) - proba scrisă

16 iunie 2025: Limba şi literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă

20 iunie 2025: Afişarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor (în intervalul orar 14:00 - 18:00)

23 - 24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor

30 iunie 2025: Afişarea rezultatelor finale

Calendarul Bacalaureat iulie - august 2025

14 – 21 iulie 2025: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe

4 – 5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

6 august 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D

7 – 8 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

11 august 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

12 august 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

13 august 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

14 august 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

18 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00)

19 – 20 august 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor

26 august 2025: Afișarea rezultatelor finale

Calendarul final al examenelor naţionale 2025 a fost adoptat în Comisia de Dialog Social a ministerului Educaţiei și urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Pe bacalaureat.edu.ro şi observatornews.ro găseşti toate informaţiile legate de examenele susţinute de absolvenţii clasei a XII-a din România: subiecte, barem şi rezultate Bacalaureat 2025.

Ministrul Educaţiei, mesaj pentru elevii care susțin Bacalaureatul

Daniel David a transmis, vineri, un mesaj pentru elevi, părinţi şi profesori, înaintre de începerea probelor scrise ale Balacaureatului. "Eu nu pierd niciodată. Fie câştig, fie învăţ", a citat ministrul Educației cuvintele lui Nelson Mandela. Elevilor, David le-a cerut să dea tot ce pot pentru acest exemen, dar le-a reamintit că rezultatele acestuia nu le arată valoarea ca oameni, ci doar nivelul de pregătire din acest moment. 

"Elevilor le transmit ceea ce le-am spus și în luna ianuarie, și anume că examenul este important și trebuie să dea tot ce pot, dar că nu le definește valoarea ca oameni, ci doar nivelul de pregătire din acel moment. Mai mult decât atât, acest nivel de pregătire este reflectat și incomplet, în condițiile în care evaluarea este punctuală și nu acoperă toate competențele vizate de procesul educațional din liceu. Dar este un examen important, să-l ia în serios și le urez succes!

Profesorilor le mulțumesc pentru efortul de a organiza în condiții bune examenul de bacalaureat, fie că au, fie că nu au discipline cuprinse în acest examen. Aici trebuie lucrat ca o comunitate profesională în beneficiul copiilor. Vă mulțumesc și succes! În acest cadru, am văzut din nou unele interpretări distorsionate și catastrofice prin care se încearcă manipulări care să ne afecteze, atunci când m-am referit la cele 8 ore pentru care suntem plătiți zilnic ca profesori. Da, vreau ca zilnic mintea profesorilor să fie dedicată școlii și copiilor măcar timp de 8 ore pentru care suntem plătiți zilnic (cu variațiile parțiale) și știu că cei mai mulți o faceți! Da, mi-ar plăcea, ca regulă generală, ca asta să se întâmple și în școală, pentru a crea medii educaționale stimulative pentru comunitatea școlii, dar știu că uneori nu există condiții adecvate sau nu este necesar (uneori poți studia la bibliotecă sau în alt loc). Dar mintea noastră trebuie să fie dedicată școlii și copiilor măcar în orele pentru care suntem plătiți. Și știu că încercăm să o facem așa cum se cuvine!

În fine, părinților le spun că este bine să-și arate interesul și suportul față de participarea copiilor la bacalaureat, chiar să aibă așteptări mari, dar acestea nu trebuie formulate rigid ("Trebuie cu necesitate să..."), catastrofic ("Este o catastrofă dacă nu..."), cu toleranță scăzută ("Nu pot suporta dacă nu se întâmplă ce trebuie...") și global-negativ ("Dacă nu se întâmplă ce trebuie, atunci copiii/profesorii/părinții sunt X"). Evident că, în cazul în care așteptările nu sunt confirmate, nu poți să fii bucuros sau calm, dar emoțiile negative sănătoase (îngrijorare, nu anxietate/panică; tristețe, nu deprimare; nemulțumire, nu furie; păreri de rău/regrete, nu vinovăție) ne ajută să ne reorientăm într-un plan B, de dragul copiilor. Fiți aproape de ei la modul rațional! În timp ce reflectez la examenul de Bacalaureat – 2025, dar și la reformele necesare în zona educației-științei din țară, îmi vine în minte îndemnul (atribuit fie lui McCulloch, fie lui Wittgenstein): "Don’t bite my finger! Look where I’m pointing to!" (trad. aprox. "Nu-mi mușca degetul, mai bine privește spre ce arăt!"), la care vă rog să reflectăm împreună, pentru a ajunge la mai binele care contează pentru noi, cei din sistem, și pentru societate. În final, gândul meu merge din nou spre oamenii educației: succes tuturor, un gând special de încurajare pentru elevi și mulțumiri profesorilor și părinților!", a transmis ministrul Daniel David.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În zilele în care se desfășoară probele scrise, ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați, între orele 8:00 - 16:00 (excepție face ziua de vineri, 13 iunie, când intervalul de funcționare este cuprins între orele 8:00 - 14:00), linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind organizarea/desfășurarea examenului.

Rezultate Bacalaureat 2024, sesiunea de vară

Rata de promovare a examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024, conform rezultatelor finale, după soluţionarea contestaţiilor a fost de 78,2%. 

După evaluarea contestaţiilor depuse (51.373), s-au înregistrat 101.725 de candidaţi promovaţi, cu 2.354 mai mult faţă de rezultatele iniţiale (99.371 de candidaţi). Astfel, din totalul celor 130.041 de candidaţi prezenţi (116.698 din promoţia curentă şi 13.343 din promoţiile anterioare), au promovat 97.066 de candidaţi din promoţia curentă (83,2%), respectiv 4.659 din promoţiile anterioare (34,9%). Au fost declaraţi respinşi 28.213 de candidaţi. Potrivit Ministerului Educaţiei, cei mai mulţi candidaţi (18.852 din toate promoţiile) au obţinut medii situate pe segmentul 9 - 9,49, iar 59 de candidaţi au încheiat probele scrise cu media 10. În 2023, rata de promovare a examenului de Bacalaureat a fost de 75%, fiind aproximativ la același nivel cu procentul din sesiunea iunie - iulie 2022 (75,2%). 

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Educaţie » Subiecte la limba română de la BAC 2025 și bareme de corectare. Ioan Slavici sau Ion Creangă, la subiectul III