Video Ce se întâmplă în şcoli în cazul apariţiei unei infectări cu coronavirus. Recomandări pentru elevi şi studenţi
Covid-ul la şcoală va fi tratat ca o simplă răceală. Izolarea rămâne o măsură de bun simţ pentru că nu mai există carantinare, iar cei care prezintă simptome îşi pot lua concediu medical şi se vor izola după cum le dictează propria conştiinţă. Sunt şi alte măsuri care îi privesc pe elevi şi studenţi.
- Noile reguli la BAC provoacă haos în şcoli, înaintea probelor orale. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- Cum a învăţat Iancu Guda de la bunicul lui să devină antreprenor. Sfatul pe care l-a primit când avea 10 ani
Fiecare elev se izolează, iar cursurile continuă în format fizic, în cazul infectării cu Covid-19. Practic, acea variantă a trecerii în online nu mai este luată în calcul.
Masca de protecţie rămâne în continuare un accesoriu de bun simţ, recomandat a fi folosit în spaţiile de clasă unde sunt prezenţi 20-30 de elevi, mai multe ore la rând.
Şi studenţii se pregătesc să revină fizic în sălile de curs. Însă, în acest caz, cele mai importante universităţi din ţară au agreat o revenire treptată din mediul online către cel faţă în faţă.
Masca nu mai e obligatorie
- Românii au sărbătorit ridicarea stării de alertă ca şi cum ar fi fost Revelionul. "Eliberare totală", după 2...
- Nicolae Ciucă, cu mască de protecţie în şedinţa de Guvern, după ridicarea stării de alertă: "Virusul nu a...
- Ministrul Educaţiei, Daniel David: Lucrăm la noul curriculum pentru liceu. Vom avea metode de formare a profesorilor
- Programa pentru Bac 2025 - română, matematică, istorie, biologie, geografie şi alte materii
- Ministrul Educaţiei vrea bonusuri pentru profesori în funcţie de performanţă. "Dincolo de un salariu decent"
Întrebat dacă izolarea mai este obligatorie, cum a fost până acum, Alexandru Rafila a răspuns: ”În momentul în care cineva are un diagnostic pozitiv, automat se izolează şi primeşti concediu medical. Să respecţi condiţia izolării, nu trebuie să vină cineva să te controleze, e o măsură de bun simţ. Dacă un copil este simptomatic, nu îl trimiţi la şcoală”, a afirmat ministrul Sănătăţii.
Premierul Nicolae Ciucă a mulţumit tuturor celor implicaţi în lupta cu Covid-19, după aproape doi ani de stare de alertă. În prima şedinţă de Guvern după ridicarea restricţiilor, Nicolae Ciucă atrage atenţia că este în continuare important să respectăm recomandările Ministerului Sănătăţii, întrucât virusul nu a fost eradicat.
"Odată cu încheierea stării de alertă au fost exprimate o serie de recomandări din partea specialiştilor, la nivelul Ministerului Sănătăţii, şi consider că este important să continuăm să recomandăm şi, îndeosebi, prin exemplu personal, să arătăm că respectăm aceste recomandări, din conştiinţă personală.
Sunt convis că respectând aceste recomandări ne respectăm pe noi înşine şi că este o măsură de protecţie preventivă care în continuare contribuie la ceea ce înseamnă sănătatea publică, ţinând cont că virusul nu a fost eradicat şi că persistă", a spus Nicolae Ciucă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰