Video Concurență acerbă la Medicină. Aproape 4.000 de candidați pentru 1.250 de locuri la buget, la UMF Carol Davila
Concurenţă mare şi anul acesta la Medicină. Aproape 4.000 de tineri se bat pentru cele 1250 de locuri la buget ale Universităţii Carol Davila din București. Stomatologia este cea mai căutată specializare. Tinerii care iau note mai mici au de plătit o taxă de 19.000 de lei pe an.
De la ora 9 dimineața, proaspeţii absolvenţi de liceu care doresc să fie medici au intrat în sălile de examen. Au avut de rezolvat un test din biologie și chimie sau fizică, în două ore și jumătate. Cât timp au rezolvat grilele, părinții au aşteptat afară, cu ochii pe ceas şi inima în dinţi.
Teodora s-a pregătit timp de doi ani pentru acest examen.
Reporter: Care a fost rezultatul?
Teodora: 97.
Reporter: Ce vrei să faci pe viitor?
Teodora: Să mă fac doctor în medicină. Mă gândesc la neurologie sau endocrinolgie.
"Suntem mândri. A fost prima şi la simulare, ne aşteptăm să fie bine, dar parcă nu mai trecea timpul. Suntem mândri de ea de nu mai putem", spune mama Teodorei.
Teodora nu e singura care visează la o specializare de top.
"Îmi doresc o neurochirghie, ca specializare. Mi se pare fascinant că poate să îţi intre cineva pe masa de operaţie neom şi tu să îl scoţi om de acolo, dar vedem după 6 ani de facultate cum mă mai prezint".
"M-am gândit că dacă tot mă duc pe drumul acesta, mă gândeam să fac ceva foarte greu, ceva chirurgie sau dacă, oricum o să fie greu, măcar să fac ceva dificil", spun viitorii studenţi.
În Capitală, la UMF Carol Davila au fost aproape 3900 de candidați și mai puțin de 1900 de locuri disponibile.
"Avem o concurenţă destul de mare. La medicină 3,33 pe loc, la stomatolige 3,97 pe loc, la tehniă dentară 3,3 pe loc, la asistenţă medicală 2,1 şi la medicină militară 2,1 pe loc", spune Viorel Jinga, rector UMFCD.
Cine nu prinde bugetul poate merge la taxă, dar costurile sunt mari
Taxa a ajuns anul acesta la 19.000 de lei, cu 4.000 de lei mai mult față de anul trecut. La Timişoara, s-au înscris 1100 de candidați pentru Medicină Generală, 350 pentru Stomatologie și 100 pentru Farmacie.
"Locurile sunt câteva în plus. Am putut să creştem capacitatea de şcolarizare. Suntem mulţumiţi că există interes şi câtă vreme avem înscrişi supraunitar, înseamnă că este bine", spune Andrei Motoc, prorector UMFVB.
Rezultatele provizorii vor fi publicate în următoarele zile, iar listele finale vor fi afişate după soluţionarea contestaţiilor, pe 28 iulie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰