Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Evaluările naționale din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi schimbate. Vor cuprinde itemi de tip PISA

Anul școlar vine cu noi provocări. Evaluările naționale pentru elvii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi modificate. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației care a precizat că noile testări vor include elemente similare cu cele din evaluările PISA.

de Simona Vasiac

la 17.09.2025 , 09:48

Ministrul Educației a precizat că aceste evaluări vor avea capacitate de a testa nu doar cunoștințele din programa școlară, ci și cunoștințele mai largi ale elevilor.

"În aceste testări aş vrea să văd, pe lângă itemi clasici legaţi de programe, itemi în logica PISA. Adică folosirea conţinuturilor în viaţa de zi cu zi. Acestea sunt contribuţii pe care le-am avut în aceste nouă luni în aceste testări din clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a va fi în aceeaşi logică. Este un element de autocunoaştere pentru copil şi aceste rezultate trebuie să se întoarcă după aceea la şcoală, să înveţe şcoala cum stă în raport cu alte şcoli, să înveţe profesorul, învăţătorul, la gimnaziu – dirigintele cum stau copiii faţă de copiii din alte şcoli", a declarat ministrul Educației Daniel David.

Rezultatele acestor evaluări îi vor ajuta pe elevi să se autoevalueze, iar pe profesori și reprezentanții unităților de învățământ să compare nivelul de cunoaștere al elevilor cu cel al elevilor din alte unități școlare.

Articolul continuă după reclamă

Evaluarea pentru clasa a II-a ar urma să aibă loc în perioada 12-15 mai, cea pentru clasa IV-a în perioada 19-21 mai, iar pe finalul lunii mai e programată cea pentru clasa a VI-a.

Toate aceste noi provocări și schimbări vor fi stipulate într-un ordin de ministru care urmează să fie emis cel târziu săptămâna viitoare.

Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Educaţie » Evaluările naționale din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi schimbate. Vor cuprinde itemi de tip PISA