Antena Meniu Search
x

Video Lumea fascinantă a ştiinţei, descoperită la Noaptea Cercetătorilor din Suceava

Secretele științei au putut fi descoperite, seara trecută pe esplanada Universitatii Ştefan cel Mare din Suceava. Acolo s-a desfăşurat o noua ediție a evenimentului Noaptea Cercetătorilor, care în paralel a avut loc în mai multe oraşe din ţară. Pasionaţii de ştiinţă şi-au dat întâlnire şi la Ploieşti. Evenimentul captivant a dat oportunitatea vizitatorilor să ia parte la diverse experimente şi ateliere de lucru.

de Angela Bertea

la 30.09.2023, 09:11

Vezi și

Activităţi educative, experimente inedite, prezentări, jocuri şi concursuri. Sunt doar câteva dintre lucrurile de care au avut parte cei care au venit în număr mare la Noaptea Cercetătorilor, pe platoul Universitatii sucevene.

Lumea fascinantă a ştiinţei, la Noaptea Cercetătorilor din Suceava

Angela Bertea, reporter Observator: Prin experimente şi joacă, participanţii pot descoperi lumea fascinantă a ştiinţei. Dacă vă uitaţi aici, vedeţi nişte firicele albe. Acela este ADN-ul! în mod normal nu-l putem vedea cu ochiul, dar acum îl puteteţi.

Celor 11 făcultăţi ale Universității Ştefan cel Mare din Suceava li s-au alăturat și echipe de la mai multe licee, dar şi de la o școală generală.

Pe acelaşi subiect

Mihai Dimian - prorector Universitatea Ştefan cel Mare: Sunt aproape 3000 de participanţi înscrişi şi continuă să vină. Tinerii trebuie atraşi către cercetare.

Cei mai încântaţi de toată experiența au fost copii.

Damian - participant: Mi-a plăcut un roboţel care ducea nişte cornete şi le punea pe nişte beţişoare.

Reporter-Băieţel: Ce experiment faci?

-O mini-bobină test.

-Şi ce ai descoperit? Ce face?

-Că un bec poate porni fără să fie băgat nicăieri.

O călătorie fascinantă în lumea ştiinţei a fost organizată şi la Ploieşti. Roboţii au fost şi cei care au atras cel mai rapid atenţia vizitatorilor  care au ascultat cu atentie prezentarea fiecaruia, ori a tehnicii prezentate in cadrul evenimentului.

Vizitatori: Sunt multe standuri in care poti face diferite activitati. Cum ar fi acesta cu robotul şi acolo expozitia de arte.

 - Foarte interesante pentru copii, mai ales din punct de vedere ştiinţific. 

- Mi se pare foarte tare. Nu am mai văzut aşa ceva, dar cel mai mult îmi place acolo la imprimanta 3D.

În cadrul evenimentului, tot pentru cunoaştere şi cercetare, au fost expuse şi mai multe specii de fluturi, care au atras imediat atentia curioşilor.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Educatie » Lumea fascinantă a ştiinţei, descoperită la Noaptea Cercetătorilor din Suceava