Video Meditațiile, între ajutor și presiune. Simona Gherghe: Un copil nu trebuie să devină un CV ambulant
Şcoală dimineaţa, teme după ore, apoi meditaţii, sport sau alte activităţi. Pentru tot mai mulţi copii, programul ajunge să fie mai încărcat decât al părinţilor, iar pregătirea suplimentară începe uneori chiar din clasele primare. România este printre ţările europene în care educaţia paralelă prin meditaţii a devenit tot mai prezentă, însă întrebarea rămâne: îi ajutăm pe copii să ţină pasul sau le luăm, treptat, timpul de joacă şi copilăria? Despre presiunea meditaţiilor, frica părinţilor că cei mici ar putea rămâne în urmă şi nevoia de echilibru în programul copiilor vorbeşte Simona Gherghe, invitată în platoul Observator 16.
Adaugă-ne ca sursă preferată în GoogleSimona Gherghe, mamă a doi copii de 7 şi 9 ani, spune că meditaţiile au devenit, în multe cazuri, mai degrabă o modă alimentată de anxietatea adulţilor decât o nevoie reală a copiilor. Iar atunci când şcoala, temele şi pregătirea suplimentară ajung să înlocuiască joaca, riscul este ca cei mici să obosească, să se frustreze şi să simtă că nu sunt niciodată suficient de buni.
Prezentator: Să ştii că eu aud tot mai des în jurul meu de copii care, înainte de clasa a V-a, merg deja la meditaţii. Tu ai un copil mai mare. Ţi se pare că meditaţiile devin ceva obişnuit în rândul copiilor mici?
Simona Gherghe: E o modă, să ştii. Am văzut şi în anturajul nostru că se apelează la meditaţii pentru copii. Eu cred că vine mai mult din frica părinţilor, mai puţin din nevoia copiilor. Frica noastră de a nu rata ceva, ca al nostru copil să nu rămână în urmă, să nu bifăm ce bifează ceilalţi. Mi s-a întâmplat şi mie ceva similar. Deşi ştiu că nu e ok să le încărcăm programul, să le luăm timpul de joacă, atunci când auzi de la 10 părinţi că „al meu face şi aia şi aia”, intri într-un soi de panică: dacă nu fac suficient pentru copil, dacă ratează ceva pentru că nu îl duc acolo şi dincolo? Noi, părinţii, trebuie să punem un stop şi să ne uităm la nevoile reale ale copilului, nu la fricile noastre. Sunt copii care au nevoie de meditaţii.
Trebuie atenţie şi la vârsta la care înscriem copiii la şcoală. Sunt părinţi care îi înscriu la 5 ani. Da, sunt testaţi, doamna spune că sunt pregătiţi, dar emoţional acel copil va fi mereu în comparaţie cu altul mai mare cu un an. La vârstele acestea, diferenţele de câteva luni se văd enorm.
Ca un copil să facă faţă celor mai mari, ce fac părinţii? Bagă meditaţii în el. Dar asta îl oboseşte şi îl frustrează, pentru că el simte că nu este la fel de bun ca ceilalţi. Trebuie să ne uităm la noi, să punem frână şi să ne uităm la copil. Presiunea vine şi din şcoală, şi de la profesori, dacă nu fac faţă la 30 de copii.
Prezentator: Te gândeşti că, dacă pe al tău îl neglijezi, cineva trebuie să se asigure că a trecut prin toată materia. Şi generaţia noastră este una a comparaţiilor: „cutare cât a luat?”. Crezi că faptul că părinţii continuă să îşi compare copiii pune o presiune prea mare pe ei?
Simona Gherghe: Este o presiune pe toată lumea: pe părinţi, pe copii, pe profesori. În fiecare clasă va exista un părinte nemulţumit că nu se face suficientă matematică sau engleză. Dacă există o indicaţie de la şcoală pentru educaţie remedială, poţi face ore de recuperare, dar acestea nu înseamnă un sistem paralel, o „şcoală după şcoală” permanentă. Foarte mulţi copii ajung să îşi facă temele cu meditatorul.
Prezentator: Aici mi se pare că se pierde sensul şcolii. Dacă ducem copilul la meditator să îşi facă temele, nu cumva confundăm iubirea părintelui cu nevoia de performanţă?
Simona Gherghe: La ce îl ajută pe copil dacă ştie să citească la 5 ani? Sau pe mine, ca părinte, dacă mă laud cu asta? Până la urmă toţi vor învăţa să citească, tabla înmulţirii, operaţiile matematice. Trebuie să acceptăm că toţi copiii sunt diferiţi. Problema începe de la părinţi.
Mi-ar plăcea ca părinţii să îşi răspundă sincer la întrebarea: ce îţi doreşti de la copilul tău? Să fie validat prin note sau să fie un copil echilibrat, care se acceptă, care se joacă, care are energie şi se bucură de viaţă? Un copil nu trebuie să devină un „CV ambulant”, alergând de la şcoală la meditaţii fără pauză. Unii copii merg la meditaţii doar ca să îşi facă temele. Aici se pierde complet sensul.
Prezentator: Fiecare mamă îşi manifestă diferit iubirea. Unele prin „hai repede la teme, să fii cel mai bun”. Tu ştii bine, în podcastul tău despre părinţi ai vorbit des despre joacă şi importanţa ei. E mai important pentru dezvoltarea copilului?
Simona Gherghe: Joaca este primul şi cel mai important limbaj al copilului. Dacă alegem între meditaţii şi joacă, ar trebui să alegem joaca. Prin joacă, copilul învaţă toate abilităţile de care va avea nevoie ca adult.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
