O săptămână până începe școala. Cum trebuie să-și ajute părinții copiii pentru a se adapta la programul de școală
A mai rămas o săptămână până începe şcoala, iar părinții se luptă deja cu programul copiilor. Indiferent de vârstă, elevii au nevoie de câteva zile să se pregătească pentru schimbare. Cel mai important: modificarea orelor de somn.
A mai rămas o săptămână până începe şcoala, iar părinții se luptă deja cu programul copiilor. Indiferent de vârstă, elevii au nevoie de câteva zile să se pregătească pentru schimbare. Cel mai important: modificarea orelor de somn. Altfel, trecerea bruscă la noul orar va scădea performanţele şcolare. Şi nu vor avea energie pentru zilele în care programul de elev e la fel de încărcat ca cel al unui adult.
Mai puţin de 7 zile până când ceasul va suna şi mai devreme de atât. Pe Charlize și Karim, îi aşteaptă multe dimineţi în care deşteptarea se va da la ora 6. Pentru că se întorc la şcoală, iar programul este foarte aglomerat.
Trecerea bruscă de la programul de vacanță la cel de școală îi poate afecta serios pe copii. Mai ales pe cei mici, care fac trecerea de la grădiniță, la clasa zero, sau pe cei care își schimbă orarul de dimineață, cu cel de după-amiază sau invers. Tocmai de aceea, medicii le recomandă părinților să-şi pregătească din timp copiii pentru noul "fus orar".
Așadar, primul pas, somnul. Orice formă de tehnologie trebuie eliminată înainte de culcare.
Al doilea pas este adaptarea la noul orar. Mai ales că mulţi elevi învaţă chiar şi în trei schimburi - de la 7 dimineaţa, de la 12.00 sau chiar de la 14.00 la 19.00.
Elevii nu au de ales, aşa că pot doar să-şi găsească cele mai bune ore de concentrare şi să-şi dozeze energia pentru studiu în funcţie de noul orar.
Ca sa afle cea mai buna perioada de concentrare pentru ei, copiii cu programul incarcat ar putea incerca un exercitiu simplu. Specialistii le recomanda sa retina un text dimineata si un text similar seara. Apoi sa analizeze rezultatele impreuna cu parintii lor.
Marți, la Observator, vedeţi cum trebuie gestionată cea mai grea problemă a elevilor, care le poate distruge sănătatea: ghiozdanul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰