Proiect pentru stimularea creativității copiilor
Experienţa a demonstrat, de fiecare dată, că orice copil are potenţial creativ, iar creativitatea poate fi dezvoltată. Deşi unii par mai "dăruiţi" decât ceilalţi, realitatea este că mulți nu reușesc să își fructifice cu adevărat talentul și aptitudinile.
- Nici la somnul din timpul nopţii, oamenii nu excelează.
- Studiile arată că dormim mult mai puţin ca în trecut.
Și poate că lucrurile ar sta altfel dacă sistemul educaţional ar face mai mult pentru a stimula creativitatea copiilor, începând de la vârste mici. Însă, în felul cum este acum organizat, nu face decât să distrugă acest dar cu adevărat magic.
Trăim în secolul vitezei, iar goana cotiniană ne împiedică de multe ori să ne odihnim şi să ne punem ordine în gânduri. Soluţia, deşi la îndemâna oricui, este de multe ori ignorată. Astfel, somnul ajunge să fie pe ultimul plan.
Deşi ştim cât este de important să dormim, niciodată nu ne permitem acest lux. Un studiu recent al specialiştilor britanici are menirea de a ne schimba viziunea asupra repaosului.
Şi nu doar atât. Studiul arată că doar câteva minute de somn în timpul zilei pot ajuta la îmbunătăţirea memoriei. În timp ce dormim informaţia reţinută inconştient se fixează, iar după somn ea poate fi accesată foarte repede. Cu alte cuvinte: oamenii memorează în somn.
Adina Berar, psiholog: Rutina somnului de prânz este importantă mai ales dacă nu reuşim să dormim cele 8 ore necesare de somn peste noapte. Ajută la reducerea iritabilităţii la înbunătăţirea stării emoţionale şi reduce semnificativ riscul de a dezvolta depresie şi anxietate.
Oamenii recunosc beneficiile somnului, dar se lasă greu convinşi să şi pună în aplicare indicaţiile cercetătorilor.
Nici la somnul din timpul nopţii, oamenii nu excelează. Studiile arată că dormim mult mai puţin ca în trecut. Dacă în anii '40, spre exemplu, oamenii dormeau în medie peste opt ore pe noapte, acum, în epoca modernă, dormim în jur de 6 ore.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰