Observator » Educaţie » Proiectul dublului examen de admitere în liceu ar putea fi amânat

Video Proiectul dublului examen de admitere în liceu ar putea fi amânat

Andreea Petrescu | Timp citire: 3 minute
Publicat la 20.08.2026, 19:39 | Modificat la 20.08.2026, 19:41

Proiectul examenului de admitere la liceu aruncă şi mai multe suspiciuni de corupţie asupra sistemului de învăţământ şi aşa controversat. Directorii unor licee de top spun că o nouă schimbare ar bulversa şi mult mult elevii de clasa a 8 a, care ar trebui să dea două examene într-o vară. Mai mulţi parlamentari de la trei partide au depus proiecte de lege prin care cer amânarea proiectului. 

Prevederea controversată face parte din legea educaţiei Deca-Iohannis şi dă dreptul liceelor să organizeze concurs de admitere pentru jumătate din locurile pentru clasa a IX-a, celelalte urmând să fie ocupate prin repartizare computerizată.

Elevii ar putea da test în săli fără camere de supraveghere, lucrările vor fi corectate de profesori din colegiul respectiv, iar numele candidaţilor vor apărea pe teze. Toate acestea aruncă suspiciuni asupra corectitudinii admiterii. În plus, dacă locurile scoase la concurs nu se ocupă, vor fi anulate, deci pierdute din planul de şcolarizare.

Subiectele ar trebuit să fie unice la nivel național și fiecare liceu va decide la ce materie dau elevii examen.​

Articolul continuă după reclamă

Directoarea unui liceu care este pe locul doi în topul colegiilor din Bucureşti contestă proiectul.

"Caragiale 99% nu va organiza acest examene, nu în 2027, nici pe 50% din locuri, nici de 25%", spune Andreia Bodea, director Colegiul "I. L. Caragiale" Bucureşti. 

Alt argument vine de la directorul liceului "Jean Louis Calderon" din Timişoara, care are o rată de promovare la bacalaureat de aproape 100%.

Pe acelaşi subiect

"Cred că un examen național, la elevii de clasa a 8 a, oricare ar fi disciplinele, este destul. Dublarea lui ar duce la o zonă de inechitate, de discriminare și o posibilă zonă de corupție la modul în care apare acum", explică Ion Ionici, directorul Liceului "Jean Louis Calderon" Timişoara.

De ce se tem asociaţiile de elevi şi părinţii

Asociaţiile de elevi şi părinţi se tem că examenul de admitere la liceu ar putea favoriza candidaţii care au "relaţii".

"Sunt conflicte de interese nereglementate, adică nu este interzisă participarea în comisie a cadrelor didactice aflate în relaţie de rudenie, poate o mamă profesor a unui copil să-şi verifice propriul fiu. Creează premisele unor abuzuri de nedescris", Cătălin Nan, preşedinte asociaţie de părinţi.

"Ar creşte foarte mult cultura meditaţiilor, elevii nu ar pleca de la şanse egale. Nu în toate şcolile gimnaziale materiile se fac la acelaşi nivel de calitate", explică Bogdan Enache, Consiliul Elevilor.

Trei parlamentari de la PSD, PNL şi USR cer acum să fie amânată cu câţiva ani introducerea examenul de admitere la liceu, deşi partidele din care fac parte au votat legea în 2023.

"Am observat diferite imperfecţiuni plecând de la zona de contestaţii până la zona de conflicte de interese. În acest moment nu inspiră încredere", menţionează Alexandru Ghigiu, deputat.

"Sunt de acord că dacă nu e bine organizată riscăm să stricăm lucruri care nici așa nu sunt în perfectă stare în educație. Atunci lucrurile se pot amâna", spune Ilie Bolojan, premier interimar al României. 

Proiectul poate fi modificat în Parlament sau în Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă.