Rezultate repartizare 2022. Lista candidaţilor admişi la liceele din judeţul Iași
Prima etapă a repartizării computerizate în licee a elevilor din judeţul Iași, care au susţinut Evalurea Naţională 2022, are loc azi, după ce anterior a fost publicată ierarhia mediilor la nivel naţional. Rezultatele cu privire la admiterea în liceu le veţi afla pe Observatornews.ro, după ce acestea vor fi publicate pe admitere.edu.ro.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Analist, despre al doilea mandat al lui Trump: ce decizii ar putea fi luate cu vizele pentru români sau războiul din Ucraina
Ministerul Educaţiei va publica joi, 14 iulie, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a (pentru anul școlar 2022 - 2023).
Pentru a verifica la ce liceu au intrat, candidaţii trebuie să aibă la îndemână codul unic primit la examenul de Evaluare Naţională, cu ajutorul căruia vor vedea la ce liceu au fost repartizaţi şi la ce specializare au fost repartizaţi.
Repartizarea computerizată ţine cont de preferinţele completate de către elevi şi părinţi, dar şi de media de admitere. Elevii şi părinţii au fost sfătuiţi să completeze cât mai multe opţiuni, indiferent de preferinţele lor, pentru a nu exista riscul de a rămâne nerepartizaţi. Acesta se compune din media la Evaluarea Naţională, în proporţie de 80%, şi media generală a claselor V-VIII, în proporţie de 20%.
Ce urmează după ce elevii au aflat la ce liceu au intrat
După repartizarea computerizată, în perioada 15 – 20 iulie 2022, are loc Depunerea/Transmiterea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi. În 25 iulie, se afişează locurile rămase libere în urma neînscrierii candidaţilor admişi în această etapă de admitere şi începe cea de-a doua etapă de repartizare, cu procedurile prliminare. Repartizarea efectivă a elevilor care nu au fost repartizaţi după prima etapă va avea loc în 4-5 august.
Ce acte sunt necesare la înscrierea la liceu
În perioada 15-20 iulie 2022, candidaţii depun/transmit, la unităţile de învăţământ liceal la care au fost declaraţi admişi, dosarele de înscriere, cuprinzând actele de studii în original.
- cererea de înscriere;
- cartea de identitate (dacă este cazul) şi certificatul de naştere;
- adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională;
- foaia matricolă pentru clasele 5-8, cu calculul mediei generale;
- fişa medicală;
A doua etapă de admitere la liceu
- 25 iulie 2022 - Afişarea centrului de admitere şi a situaţiei locurilor rămase libere;
- 26 iulie 2022 - Înscrierea candidaţilor pentru probele de aptitudini sau de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă;
- 27-28 iulie 2022 - Desfăşurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă;
- 28-29 iulie 2022 - Afişarea rezultatelor la probele de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă;
- 1-3 august 2022 - Primirea cererilor de înscriere a candidaţilor care au fost repartizatţi computerizat în prima etapă de admitere, dar nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaţilor respinşi, precum şi a candidaţilor care nu au fost repartizaţi computerizat;
- 4-5 august 2022 - Repartizarea candidaţilor din etapa a doua, de către comisia de admitere judeţeană / a municipiului Bucureşti;
- 6 august 2022 - Transmiterea către Centrul naţional de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operaţiunilor specifice în aplicaţia informatică centralizată.
Lista pe judeţe a candidaţilor admişi la liceu în urma repartizării computerizate
Ministerul Educaţiei publică Rezultatele repartizării în licee a absolvenţilor claselor a VIII-a, pe fiecare judeţ în parte.
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Alba
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Arad
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Argeş
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Bacău
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Bihor
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Bistriţa Năsăud
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Botoşani
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Brăila
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Braşov
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Bucureşti
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Buzău
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Călăraşi
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Caraş Severin
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Cluj
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Constanţa
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Covasna
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Dâmboviţa
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Dolj
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Galaţi
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Giurgiu
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Gorj
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Harghita
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Hunedoara
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Ialomiţa
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Iaşi
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Ilfov
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Maramureş
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Mehedinţi
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Mureş
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Neamţ
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Olt
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Prahova
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Sălaj
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Satu Mare
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Sibiu
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Suceava
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Teleorman
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Timiş
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Tulcea
- Lista candidaților repartizaţi la liceu în Judeţul Vâlcea
Examen pentru admitere la liceu, din 2023
Media de gimnaziu nu va mai conta la intrarea la liceu, încă din 2023. Elevii care vor începe în septembrie anul acesta clasa a şaptea vor avea o şansă în plus, aceea a susţinerii unui examen de admitere într-un liceu
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a anunţat, marţi, că media de gimnaziu nu va mai conta la intrarea la liceu, încă din 2023, când elevii care acum intră în clasa a opta vor da examentul de evaluare naţională.
În plus, elevii care vor începe în septembrie anul acesta clasa a şaptea vor avea o şansă în plus, aceea a susţinerii unui examen de admitere într-un liceu.
Astfel, din 2024, acele licee care vor demonstra calitatea educaţiei vor avea dreptul să organizeze propriile examene de admitere în liceu, pentru ocuparea a 90% din locuri, 10% din locuri urmând a fi ocupate prin procesul normal de admitere la evaluarea naţională. Examenul de admitere în liceu va trebui şi va fi finalizat înainte de a fi demarată evaluarea naţională, a mai spus ministrul.
Ministrul a arătat că acest proces de admitere în liceu va trebui şi va fi finalizat înainte de a fi demarată evaluarea naţională.
”În acest fel, acei elevi care vor avea această şansă în plus, şi este vorba de elevii care încep clasa a şaptea în septembrie, vor avea şansa să se prezinte la evaluare naţională pentru a putea candida ca şi până acum”, a spus ministrul, afirmând că e nevoie de pregătirea profesorilor din acele licee care doresc să organizeze examen de admitere, pentru a elabora subiecte proprii de admitere.
Locurile rămase neocupate se ocupă prin repartizare computerizată.
”Înainte de vara anului 2024, când va fi posibil concursul de admitere în liceu, valabil pentru cei care încep clasa a şaptea anul acesta, pentru elevii de clasa a opta, este important de ştiut că prezenta lege prevede renunţarea la media din gimnaziu, medii care din păcate şi-au pierdut relevanţa”, a spus ministrul Educaţiei.
Cum s-a făcut repartizarea computerizată în 2022
După verificări multiple şi corectarea erorilor semnalate are loc repartizarea computerizată. Algoritmul de repartizare ordonează elevii descrescător după media de admitere, repartizându-i pe rând, începând de la elevul cu cea mai bună medie.
Pentru fiecare elev se caută prima opţiune de pe lista unde mai sunt locuri libere şi elevul este repartizat la acea opţiune, potrivit ghidului de admitere.
Dacă la un moment dat se găseşte un elev la care opţiunile exprimate în fişă nu îi permit să intre la niciun liceu (pentru că locurile au fost deja ocupate de cei cu medie mai mare decât el), elevul respectiv rămâne nerepartizat.
Cum s-a făcut departajarea la repartizarea computerizată
În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi deparajaţi folosind următoarele criterii:
- media generală la Evaluarea Naţională din clasa a opta;
- media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a;
- nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale;
- nota obţinută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naţionale;
- nota obţinută la proba de limbă maternă din cadrul Evaluării Naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale.
Lista pe judeţe a locurilor la liceu în 2022
Potrivit Hotărârii de Guvern privind cifra de școlarizare pentru anul şcolar 2022-2023, la clasa a 9-a sunt alocate 130.600 de locuri (învățământ cu frecvență zi) la nivel național și 11.000 de locuri sunt alocate pentru clasa a 9-a, la învățământul cu frecvență redusă sau seral.
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Alba
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Arad
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Argeş
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Bacău
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Bihor
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Bistriţa Năsăud
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Botoşani
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Brăila
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Braşov
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Bucureşti
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Buzău
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Călăraşi
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Caraş Severin
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Cluj
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Constanţa
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Covasna
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Dâmboviţa
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Dolj
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Galaţi
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Giurgiu
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Gorj
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Harghita
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Hunedoara
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Ialomiţa
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Iaşi
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Ilfov
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Maramureş
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Mehedinţi
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Mureş
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Neamţ
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Olt
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Prahova
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Sălaj
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Satu Mare
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Sibiu
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Suceava
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Teleorman
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Timiş
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Tulcea
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Vâlcea
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Vaslui
- Lista cu locurile disponibile în liceele din Judeţul Vrancea
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰