Meniu
Search
x

Simulare Evaluare Naţională 2022. Subiecte şi barem la Matematică

Simulare Evaluare Naţională 2022. Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi, marţi, 5 aprilie, proba la Matematică. Luni, 4 aprilie, elevii de clasa a VIII-a au susţinut proba la Limba Română.

De Redactia Observator la 05.04.2022, 11:51

Simulare Evaluare Naţională 2022. După ce elevii de clasa a XII-a au dat simularea pentru Bacalaureat 2022, acum a venit rândul celor de clasa a VIII-a să susţină simularea pentru Evaluarea Naţională. Elevii vor putea intra în sală până la ora 08:30, urmând ca la 09:00 să înceapă efectiv examenul.

Subiectele la matematică de la simularea pentru Evaluarea Naţională. Sursă Edupedu.ro

Edupedu.ro

Cum se rezolvă subiectele

Timpul destinat rezolvării subiectelor este de două ore pentru fiecare dintre probele Evaluării Naţionale. Timpul începe să se scurgă din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor. Pentru Evaluarea Naţională 2022, subiectele sunt redactate sub forma unei broşuri care este tipărită faţă-verso.

Pe acelaşi subiect

Pentru subiectele care nu sunt prevăzute cu spaţii de rezolvare pe broşură, elevul rezolvă subiectele pe o ciornă, apoi trece rezultatele finale în broşură. Broșura conține, la final, pagini suplimentare liniate, pe care elevul le poate folosi în vederea finalizării răspunsurilor ce necesită redactare, în cazul în care spațiul alocat nu a fost suficient sau a greșit și dorește să reia rezolvarea.

Rezultate la Evaluare Naţională 2022

Rezultatele obţinute la simularea examenului de Evaluare Naţională 2022 nu se afişează şi nu sunt făcute publice. În schimb, rezultatele sunt comunicate individual fiecărui elev în parte de către profesorul de competenţă.

"Rezultatele obținute de elevi la simulările naționale sunt comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor", se arată în procedura pusă la dispoziţie de Ministerul Educaţiei.

Modele de subiecte pentru Evaluare Națională 2022

Calendarul simulărilor pentru Evaluarea Naţională 2022

  • 4 aprilie 2022 – Limba şi literatura română – probă scrisă
  • 5 aprilie 2022 – Matematică – probă scrisă
  • 6 aprilie 2022 – Simulare proba Limba maternă
  • 14 aprilie 2022 – Afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » Educatie » Simulare Evaluare Naţională 2022. Subiecte şi barem la Matematică