Foto (P) World Vision România face cronologia unui an de la prima zi de şcoală online: Elevii fără acces la educaţie au pierdut deja 24 de săptămâni de şcoală
La un an de la prima zi în care şcolile din România s-au închis şi educaţia s-a transferat în online, aproape un milion de copii înscriși în învățământul preuniversitar din mediul rural se află în fața unui moment critic, conform organizaţiei World Vision România.
Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să continuăm să intervenim cu măsuri reale pentru ca aceşti copii să depășească pierderile de învățare acumulate în perioada în care orele s-au desfășurat online. În caz contrar, vom asista, cel mai probabil, la creșterea spectaculoasă a abandonului școlar și, în viitor, la rate-record ale șomajului.
Cifrele ultimelor 12 luni din sistemul românesc de învățământ arată astfel:
-
40% dintre elevii din mediile defavorizate, majoritatea înscriși la școlile din mediul rural, nu au făcut școală online, din diverse motive: din cauza problemelor financiare familiile lor nu le-au putut asigura un dispozitiv; nu au avut conexiune la internet - 1 din 3 sate în care World Vision activează are zone cu semnalul slab sau inexistent; profesorii nu au fost pregătiți să predea și să-și examineze elevii online; nu au avut un loc acasă unde să participe la lecțiile online.
-
Ca rezultat, elevii care nu au avut acces la educaţie online au pierdut deja 24 de săptămâni de şcoală.
-
Cel mult 70% dintre elevii de clasa a VIII-a din cele mai vulnerabile comunităţi din mediul rural au participat la Evaluarea Naţională. Riscul ca rata de părăsire timpurie a şcolii să crească este unul foarte mare, în condiţiile în care în România abandonul școlar este oricum la al treilea cel mai mare nivel din Europa.
-
Jumătate din elevii care au participat la examenul de Evaluare Națională au obținut note sub 5 la matematică.
Aceste date nu surprind însă costurile umane ale pandemiei. Sunt copii care au învățat în condiții precare, în frig, fără niciun fel de resurse. Copii care au folosit telefoane de împrumut ca să transcrie exerciții și apoi să pozeze pagini cu rezolvări. Copii care nu au putut cere ajutorul nimănui la teme. Copii care și-au făcut temele pe burta goală.
Ca răspuns de urgenţă la această criză, World Vision România a realocat fonduri pentru a susţine peste 24.000 de copii cu alimente, produse de igienă, burse şi programe de educaţie remedială, pentru ca aceştia să recupereze materia. Peste 5.000 de copiii au primit tablete şi dispozitive digitale pentru învăţa online, iar 4.000 de elevi susținuți de World Vision au recuperat, în ore ținute în curtea școlii, o parte din materia pierdută.
„Acesta este tabloul general al învățământului din România: cu decalaje în creştere între învățământul de la oraș și cel din mediul rural, între cei care au și cei care nu au acces la resurse, decalaje care practic condamnă aproape un milion de copii la o bătălie pentru viitor în care pornesc cu şanse în minus. Și pe care o pot pierde, dacă nu intervenim cât mai repede și cât mai adaptat nevoilor fiecărui copil”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰