Antena Meniu Search
x

Galerie foto Cum arată cel mai valoros 11 de la Euro 2020. Valoarea jucătorilor este de 990 de milioane de euro

Mulţi fotbalişti de top sunt aşteptaţi să-şi demonstreze talentul la Euro 2020, turneul final al Campionatului European de fotbal anunţându-se una dintre cele mai echilibrate competiţii de până acum.

de Redactia Observator

la 08.06.2021, 15:32

  • Francezul Kylian Mbappe este fotbalistul cu cea mai mare cotă de la Euro 2020, 160 de milioane de euro.

Avem ocazia să vedem la lucru câţiva jucători de renume mondial, precum Cristiano Ronaldo sau Robert Lewandowski, însă niciunul dintre aceştia nu se mai află între fotbaliştii scumpi, în special din cauza vârstei. Am realizat o listă fotbaliştii bine cotaţi de la Euro 2020, despre care mai multe detalii puteţi afla AICI, iar cifrele au scos la iveală că sunt 12 jucători care au, la momentul actual, o cotă de piaţă de cel puţin 80 de milioane de euro fiecare.

Vorbim despre englezii Harry Kane (120 de milioane de euro), Jadon Sancho (100 de milioane de euro), Marcus Rashford (85 de milioane de euro) şi Phil Foden (80 de milioane de euro), despre belgienii Kevin de Bruyne şi Romelu Lukaku, ambii cotaţi la câte 100 de milioane de euro fiecare, despre portughezii Bruno Fernandes (90 de milioane de euro) şi Joao Felix (80 de milioane de euro), dar şi despre francezul Kylian Mbappe (160 de milioane de euro), neamţul Joshua Kimmich (90 de milioane de euro), olandezul Frenkie De Jong (90 de milioane de euro) şi spaniolul Marcos Llorente (80 de milioane de euro).

Cel mai valoros 11 de la Euro 2020

Cum însă este greu să alcătuieşti o formulă de joc din jucători aproape în totalitate cu profil ofensiv, am decis ca pentru stabilirea celui mai valoros 11 de la Euro 2020 să "sacrificăm" câţiva dintre jucătorii prezentaţi mai sus pentru a putea alcătui o formulă cu adevărat potrivită pentru joc.

Pe acelaşi subiect

Astfel, în atac am decis să mizăm pe trei dintre cei mai scumpi jucători de la Euro 2020. Harry Kane (120 de milioane de euro) joacă perfect rolul de centru-înaintaş şi este încadrat de Kylian Mbappe (160 de milioane de euro) şi Jadon Sancho (100 de milioane de euro). După cum se poate vedea, Kane îl scoate, practic, din joc, pe Romelu Lukaku, fotbalist care, deşi valorează 100 de milioane de euro, nu prinde primul 11 de la Euro 2020.

Pentru linia mediană îi păstrăm, din start, pe belgianul Kevin de Bruyne (100 de milioane de euro) şi pe portughezul Bruno Fernandes (90 de milioane de euro), pentru posturile de interi. La nivel de mijlocaş de acoperire bătălia s-a dat între doi fotbalişti cotaţi la câte 90 de milioane de euro fiecare. Este vorba despre neamţul Joshua Kimmich, de la Bayern Munchen, şi olandezul Frenkie de Jong, de la FC Barcelona.

Am decis, în cele din urmă, să înclinăm balanţa în favoarea lui Kimmich, care are un impact mult mai mare asupra jocului celor de la Bayern Munchen faţă de modul în care De Jong influenţează jocul celor de la FC Barcelona. Ajuns la 26 de ani, Kimmich are, deja, 30 de goluri în 259 de meciuri jucate pentru Bayern Munchen şi trei goluri în 55 de meciuri jucate pentru naţionala Germaniei. La 24 de ani, Frenkie de Jong este mai tânăr decât rivalul său şi asta se vede şi din cifre. Are doar nouă goluri în 93 de meciuri jucate pentru FC Barcelona şi un gol în 27 de selecţii la naţionala Olandei. Mai mult, Kimmich a încheiat cu patru goluri şi 10 pase decisive ultimul sezon din Bundesliga, în timp ce, în aceeaşi perioadă de timp, Frenkie de Jong a bifat doar trei goluri şi patru pase decisive pentru FC Barcelona.

Pe trei dintre cele patru posturi din linia de apărare situaţia este clară. Olandezul Matthijs de Ligt, de la Juventus Torino, şi portughezul Ruben Dias, de la Manchester City, sunt lideri autoritari, ambii fiind cotaţi la câte 75 de milioane de euro. Flancul stâng al apărării este dominat de scoţianul Andrew Robertson, de la FC Liverpool, cotat la 65 de milioane de euro. Culmea este că Robertson valorează cam un sfert din cota totală a lotului pregătit de Scoţia pentru turneul final şi care se ridică la aproape 270 de milioane de euro. Marea surpriză din apărare vine din flancul drept, acolo unde cea mai mare cotă o are portughezul Joao Cancelo, care a ajuns să valoreze 55 de milioane de euro. După două sezoane în care nu a strălucit pentru Internazionale Milano sau Juventus Torino, Joao Cancelo a prins aripi la actuala sa echipă, Manchester City, Josep Guardiola reuşind să scoată tot ce este mai bun din fundaşul de 27 de ani.

La nivel de portari, bătălia s-a dat între italianul Gianluigi Donnarumma şi belgianul Thibaut Courtois. Primul este încă foarte tânăr, are doar 22 de ani, a evoluat până acum pentru AC Milan, iar ultimele informaţii arată că, din sezonul viitor, ar urma să joace pentru Paris Saint Germain. Belgianul Courtois are 29 de ani, iar din 2018 activează la Real Madrid. În cele din urmă, diferenţa de vârstă şi-a spus cuvântul, iar noi l-am ales pe Donnarumma în special graţie potenţialului uriaş şi care îl poate face ca, la 29 de ani, să atingă cifre mult mai mari decât are Courtois în acest moment.

Astfel, cel mai valoros 11 de la Euro 2020 arată astfel: Gianluigi Donnarumma (Italia, AC Milan, 60 de milioane de euro) - Joao Cancelo (Portugalia, Manchester City, 55 de milioane de euro), Matthijs de Ligt (Olanda, Juventus Torino, 75 de milioane de euro), Ruben Dias (Portugalia, Manchester City, 75 de milioane de euro), Andrew Robertson (Scoţia, FC Liverpool, 65 de milioane de euro) - Kevin de Bruyne (Belgia, Manchester City, 100 de milioane de euro), Joshua Kimmich (Germania, Bayern Munchen, 90 de milioane de euro), Bruno Fernandes (Portugalia, Manchester United, 90 de milioane de euro) - Kylian Mbappe (Franţa, Paris Saint Germain, 160 de milioane de euro), Harry Kane (Anglia, Tottenham Hotspur, 120 de milioane de euro), Jadon Sancho (Anglia, Borussia Dortmund, 100 de milioane de euro). Valoarea totală a echipei este de 990 de milioane de euro.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Observator » Euro 2020 » Cum arată cel mai valoros 11 de la Euro 2020. Valoarea jucătorilor este de 990 de milioane de euro