OMS, îngrijorată de măsurile de relaxare adoptate pentru Euro-2020: "În unele oraşe gazdă, cazurile de Covid-19 sunt deja în creştere în zonele în care se joacă meciuri"
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat, marţi, îngrijorarea cu privire la relaxarea restricţiilor legate de Covid-19 cu ocazia meciurilor de la Euro-202, subliniind creşterea numărului de cazuri în mai multe oraşe gazdă, informează AFP, citată de news.ro.

În timp ce Londra tocmai a anunţat creşterea numărului de suporteri pe Stadionul Wembley pentru semifinale şi finală, Organizaţia Mondială a Sănătăţii s-a arătat îngrijorată de relaxarea restricţiilor din jurul meciurilor de la Euro-2020.
"În unele dintre oraşele gazdă, cazurile de Covid-19 sunt deja în creştere în zonele în care se joacă meciuri", a declarat Robb Butler, directorul executiv al OMS Europa, într-un comunicat.
OMS este deosebit de îngrijorată de reevaluarea ascendentă a anumitor cote de ocupare a stadioanele de la turneul final. Cu toate acestea, OMS nu a indicat direct ţări sau oraşe gazdă în comunicatul său de presă.
Guvernul britanic a ridicat de la 50 la sută la 75 la sută gradul de ocupare a Stadionului Wembley la semifinalele şi finalele Euro-2020, informează BBC. Asta înseamnă că peste 60.000 de spectatori vor putea asista din tribune la fazele finale al turneului.
- Mai mulţi spectatori la semifinalele şi finala EURO 2020. Guvernul britanic a ridicat la 75% gradul de ocupare a...
- Anglia câştigă cu Cehia şi se califică în optimile EURO 2020 de pe primul loc al Grupei D. Croaţia urcă pe...
- UEFA a blocat iluminarea în culorile curcubeului a stadionului unde se joaca Germania-Ungaria. Mesaj dur de la...
- Rasiştii, interzişi pe stadioanele din Anglia după ce Rashford, Sancho şi Saka au fost atacaţi din cauza...
- Aşa se câştigă un EURO. Discurs de campion al lui Mancini, înainte de finala cu Anglia: "Suntem stăpânii...
Creşterea va însemna, de asemenea, cea mai mare mulţime adunată pentru un eveniment sportiv în Marea Britanie după mai mult de 15 luni. "Este o veste minunată că atât de mulţi fani vor putea urmări ultimele trei meciuri ale Euro-2020 pe Wembley", a declarat preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin.
Guvernul Marii Britanii a amânat ridicarea tuturor restricţiilor până la 19 iulie, însă partidele de pe Stadionul Wembley, împreună cu alte competiţii sportive, vor beneficia de capacitate suplimentară în cadrul programului său de testare a evenimentelor.
Capacitatea cele mai mari arene din Regatul Unit a fost redusă la 22.500 (25 la sută) pentru partidele din grupă, la Euro-2020, dar aceasta va fi extinsă la 45.000, în jur de 50 la sută din numărul maxim de locuri, pentru două meciuri din optimi, înainte de semifinale şi finală.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰