Antena Meniu Search
x

Curs valutar

132 de victime ale exploziei din Crevedia cer despăgubiri de 26 milioane euro. Noi acuzaţii pentru cei doi patroni ai staţiei GPL

Explozia de la Crevedia. Procurorii de la Parchetul General au dispus extinderea urmăririi penale faţă de cei doi patroni ai staţiei GPL din Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, prin formularea de noi acuzaţii la adresa lor, şi anume, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, informează Agerpres.

de Redactia Observator

la 26.10.2023 , 18:38

132 de victime ale exploziei din Crevedia cer despăgubiri de 26 milioane euro. Noi acuzaţii pentru cei doi patroni ai staţiei GPL

Iniţial, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă au fost puşi sub acuzare pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, fiind arestaţi preventiv pe 6 septembrie. Parchetul General a anunţat joi că a extins urmărirea penală în acest caz şi a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 prelungirea cu 30 de zile a arestării celor doi patroni.

Până în acest moment al urmăririi penale au fost audiate 158 de persoane vătămate

"În dosarul privind incendiul izbucnit în data de 26 august 2023 în localitatea Crevedia din judeţul Dâmboviţa, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus prin ordonanţă extinderea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 349 alin. 1 Cod penal, şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 350 alin. 1 şi 2 Cod penal, atât faţă de cele două persoane fizice, cât şi faţă de persoana juridică, faptele constând în aceea că nu au luat şi nu au respectat măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă prevăzute de H. G. nr. 1146/2006, Legea nr. 319/2006, H.G. nr. 1218/2006, deşi aveau îndatorirea de a lua aceste măsuri, creându-se un pericol iminent de producere a unui accident de muncă", spun procurorii.

Articolul continuă după reclamă

În referatul cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive, s-a reţinut că, pe o perioadă îndelungată de timp, de cel puţin 3 ani, în mod sistematic, cei doi patroni au promovat în cadrul societăţii o politică de funcţionare grefată pe încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL, toate efectuate în scop pecuniar, sfidând deciziile de ordin administrativ aplicate de autorităţile publice cu atribuţii de supraveghere şi control în materie şi abdicând în mod nepermis de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfăşurarea acestei activităţi), cât şi la consecinţele efectiv produse (6 persoane decedate, 55 persoane care prezintă leziuni corporale, 7 case distruse total, 82 distruse parţial, alte distrugeri materiale semnificative-autospeciale ale echipelor de intervenţie, echipamente de intervenţie, bunuri materiale ale cetăţenilor pe o rază de aproximativ 1,5 km).

Până în acest moment al urmăririi penale au fost audiate 158 de persoane vătămate. Dintre acestea, 132 de persoane s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 26.463.543 euro şi 615.535 lei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » 132 de victime ale exploziei din Crevedia cer despăgubiri de 26 milioane euro. Noi acuzaţii pentru cei doi patroni ai staţiei GPL