133 de ani de la naşterea unui geniu! Lucruri inedite despre GEORGE ENESCU

Considerat copil-minune, a devenit compozitor la doar cinci ani, a făcut istorie în lumea muzicii şi a dus numele României pe cele mai înalte culmi! Astăzi, îl sărbătorim pe George Enescu

Iată câteva lucruri mai puţin ştiute despre marele compozitor:

George Enescu a fost al optulea copil al familiei Costache şi Maria Enescu (născut viu, au mai fost trei, născuţi morţi, 11 în total) şi singurul supravieţuitor: “Am fost al optulea copil şi totuşi singurul, şapte fraţi şi surori s-au născut înaintea mea. Doi au murit de mici. O angină difterică, în 1878, i-a răpus pe ceilalţi cinci. Părinţii mei au trăit trei ani într-o mare nelinişte, căci nădăjduiau ca un nou născut să şteargă nu amintirea, ci lipsă celorlalţi. Ei se rugau cu ardoare şi plecau deseori la mănăstiri pentru a-I cere Domnului să le trimită copilul mult dorit. În 1881 am venit pe lume…”.

La vârsta de trei ani a avut una dintre experienţele muzicale hotărâtoare, când a auzit întâmplător, pentru prima oară, un taraf cântând într-o staţiune balneară situată în apropierea satului natal. Impresionat de ceea ce auzise, copilul a încercat a doua zi să imite instrumentele tarafului: vioara printr-un „fir de aţă de cusut pe o bucată de lemn” (Amintirile lui G. Enescu, de B. Gavoty), ţambalul cu ajutorul unor beţe de lemn, iar naiul, suflând printre buze.

La Viena, la debutul său ca violinist în 1889, când avea doar opt ani, presa l-a numit “Un Mozart Român” şi i s-a prezis un viitor strălucit. Enescu era pe atunci “student” doar de un an la Conservatorul din Viena. De fapt, era un mic elev de şapte ani primit cu un fel de dispensă, pentru că acolo studiau copii mult mai mari.

De la familie, a moştenit şi o voce foarte frumoasă, care a fost “descoperită” de români abia în 1937. Repetând cu Orchestra Radio la actul III din Sigfried de Wagner şi lipsind un bas-bariton, George Enescu a cântat, de la pupitrul dirijoral, rolul lui Wotan, cu o voce plină, expresiva şi exactă. Audienţa, surprinsă, a izbucnit în ovaţii.

Cea mai îndrăgită lucrare a compozitorului, la care a lucrat mai bine de zece ani, este opera Oedip, op. 23. Terminată în 1931, aceasta i-a fost dedicată Mariei Rosetti-Cantacuzino, cea care va deveni, în 1937, soţia lui George Enescu.

Enescu a avut o viaţă ca un film – a trăit cele două Războaie Mondiale, unirea Basarabiei cu România, cutremurul din '40, bombardamentele din '44, a cunoscut o mulţime de personalităţi ale lumii, a iubit, a avut idile, a fost fericit, a fost trist, a călătorit, a glumit, a suferit, a fost urmărit de Securitate, a fost chinuit de comunişti, a compus, a cântat… Şi cu toate astea, ne-a rămas nouă, românilor, fidel.

„Muzica apare în cele mai îndepărtate amintiri ale mele. Pentru simplul motiv că în mine nu a existat niciodată vreo frontieră între viaţă şi arta mea. A trăi, a respira, a gândi – am sentimentul său iluzia că pe toate acestea le-am făcut prin muzică. Muzica este singura mea scuza de a încurca lumea”, spunea acesta.

Compozitorul, dirijorul, violonistul, pianistul şi profesorul George Enescu (1881 – 1955) rămâne în istorie drept unul dintre cei mai de seamă oameni de cultură ai secolului XX; şi-a asumat rolul de ambasador al muzicii atât în ţară, cât şi în lume şi s-a implicat în promovarea muzicii româneşti, contribuind la recunoaşterea internaţională a compozitorilor, dirijorilor şi interpreţilor din România.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰