Video 1.500 de rățuște s-au întrecut într-o cursă caritabilă la Brașov. Fondurile merg către Spitalul de Pediatrie
Localnicii şi turiştii din Braşov au avut parte de o experienţă de neuitat, ieri, la un eveniment caritabil. Peste o mie de răţuşte de cauciuc au fost lansate la apă, într-o cursă care i-a ţinut cu sufletul la gură. Evenimentul a fost cu şi despre copii, deoarece banii strânşi vor fi donaţi unui spital de pediatrie. Bineînţeles, la final, toate răţuştele au fost strânse pentru ca albia pârâului să rămână curată.
Pârâul Graft din Centrul Istoric al Braşovului a prins culoare, după ce aproape 1.500 de răţuşte au fost lansate la apă. Încurajate puternic de pe margine, jucăriile au trecut de toate obstacolele, chiar şi de cascadele din aval. După o cursă de aproape 250 de metri lungime, cele mai rapide au ajuns la linia de finish.
"A fost adoptat de Masa Rotundă din Luxemburg cu mai bine de zece ani în urmă şi, pentru prima dată, şi în Braşov", a declarat Andrei Palcău, organizator.
Bucurie pentru turiști și copii
"Noi doar ce am ajuns astăzi în Braşov şi am aflat astăzi despre această cursă. Entuziasmul fetiţei. Şi-a dorit foarte mult să participe la această cursă", a povestit o turistă.
"Energia oamenilor care au venit să ajute şi organizatorii s-au ocupat de toate detaliile. Copiii au ce să facă, noi suntem în natură, ne plimbăm şi ne simţim bine", a adăugat un alt participant la cursa inedită.
Fiecare răţuşcă a putut fi "adoptată" pentru o sumă începând de la 25 de lei. Participanţii primelor trei răţuşte care au ajuns la finalul cursei au primit şi premii simbolice. Banii strânşi vor fi donaţi Spitalului de Pediatrie din Braşov.
Strângere de fonduri pentru Spitalul de Pediatrie
"Spitalele pentru copii au nevoie de finanţare în momentele acestea. Sper că iniţiativa se va duce prin toate oraşele", a subliniat o persoană în timpul cursei caritabile.
Spitalul Clinic de Urgenţe pentru Copii primeşte pacienţii minori din trei judeţe - Braşov, Covasna şi Harghita.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰