Video 15.000 de câini, ucişi în moduri barbare: "Nu mă interesează pe mine, că nu i-au omorât în chinuri"
Scandalul lagărului din Suraia a ajuns şi la Cotroceni. După ce 15.000 de câini au fost eutanasiaţi în cele mai barbare moduri, pe bani publici, reprezentanţii ONG-urilor îi cer preşedintelui măsuri urgente pentru a preveni astfel de cazuri. Mai mult, au ieşit la iveală mărturii şocante: câini cu stăpâni, microcipaţi, erau ridicaţi de pe stradă de firma privată. Asociaţiile susţin că autorităţile locale ştiau de chinurile prin care treceau bietele animale, însă, au ales să ridice din umeri.
Comuna Comişani din judeţul Dâmboviţa avea şi ea contract cu acelaşi adăpost privat. De acolo a fost ridicat şi Kenzo, câinele Ancăi. Nu de pe stradă, ci din grădina blocului. "Era un câine cu un proprietar, cipat, și-l lua dintr-un loc privat. Nu l-au găsit pe stradă și l-au capturat. Au încălcat foarte multe reguli", a declarat Anca Dragomir, stăpâna câinelui. Deşi era microcipat, proprietara nu a reuşit să-l găsească pe Kenzo decât după câteva zile. Anca este convinsă că cei care l-au capturat i-au înlocuit cipul, astfel încât să i se piardă urma. Cu ajutorul mai multor asociaţii, a reuşit să-şi aducă animalul de companie acasă.
Trei persoane sunt sub control judiciar
"Stă doar în culcuș, doarme. Mănâncă, doarme, mănâncă, doarme. Este plin de răni. Când l-au luat părinții mei, avea un miros îngrozitor", a declarat Anca Dragomir, stăpâna câinelui. Contactat de Observator, primarul comunei Comişani s-a arătat indiferent faţă de chinurile prin care au trecut mii de suflete. "Nu mă interesează pe mine, că nu i-au omorât în chinuri în comuna Comişani. Ei au venit, i-au luat, e treaba lor ceea ce au făcut în Vrancea", a declarat Ion Bătrânu, primarului comunei Comişani. Legea spune că eutanasierea este un act medical care trebuie făcut cu anestezie și doar în condiții stricte.
"În adăposturile private nu pot fi efectuate eutanasii. Este clar că dacă se dovedesc acele fapte, sunt motive temeinice de a se interzice dreptul de a profesa", a declarat Viorel Andronie, Colegiul Medicilor Veterinari. Între timp, lagărul a fost golit. Toţi câinii au fost preluaţi şi duşi în adăposturi din mai mute judeţe, acolo unde primesc îngrijirile de care au nevoie. Duminică, după ce a rămas fără niciun patruped în adăpost, proprietarul, Lazăr Daniel, a făcut declaraţii şocante, crezând că nu mai este filmat.
Asociaţiile cer măsuri din partea preşedintelui Nicuşor Dan. "Noi sperăm că vom primi și o ordonanță de urgență pentru care se va sista eutanasia", a declarat Emma Stratulat, preşedinte Asociaţia Save Our Paws. "Nu am găsit până acum vreun fel de tragere la răspundere pe cineva din autoritățile locale. Au avut rolul de a controla situația. Nu au făcut-o, pentru că nu am fi ajuns la această situaţie", a declarat Laura Fincu, Asociaţia Sache. Potrivit documentelor intrate în posesia Observator, anul trecut, Direcţia Sanitar-Veterinară a făcut un control la adăpost. Şi, surpriză: totul a fost în regulă. Asociaţiile susţin că autorităţile ştiau prin ce chinuri trec animalele şi au ales să închidă ochii.
Am încercat să cerem o poziție oficială din partea președintelui ANSVSA, Alexandru Bociu. L-am așteptat și la finalul ședinței de la Palatul Cotroceni, însă a părăsit clădirea pe o altă ieșire, fără să facă declarații. Ulterior, am venit aici, la sediul, pentru a sta de vorbă cu acesta, însă ni s-a transmis că se află în mai multe ședințe pe tot parcursul zilei și nu poate poate sta de vorbă cu noi. În prezent, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a deschis o anchetă. Trei persoane sunt sub control judiciar, cercetate pentru uciderea cu intenție a animalelor, schingiuire, abuz în serviciu și fals intelectual.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰