Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video 17 kilograme de canabis, primite prin curier din Spania. Captură impresionantă de droguri la Ploieşti şi în Dâmboviţa

Două persoane au fost arestate pentru 30 de zile, după ce au fost prinse în flagrant de poliţiştii BCCO Ploieşti, cu o cantitate impresionantă de droguri. Agenţii au găsit asupra indivizilor nu mai puţin de 17 kilograme de canabis, pe care le-ar fi primit printr-o firmă de curierat din Spania. Drogurile urmau să fie puse la vânzare atât în oraş, cât şi în judeţele vecine.

de Redactia Observator

la 09.03.2024 , 11:16

În urma percheziţiilor pe care agenţii le-au făcut la locuinţele indivizilor, aceştia au descoperit şi alte substanţe psihoactive, dar şi peste 18.000 de euro.

"Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și complicitate la introducerea în țară de droguri de risc, fără drept. 

Acestea au fost prinse în flagrant delict, succesiv, la data de 6 martie a.c., în municipiul Ploiești și în județul Dâmbovița, în timp ce ar fi ridicat colete, trimise din Spania prin intermediul unei firme de curierat, în care s-ar fi aflat ascunse aproximativ 17 kilograme de canabis, destinate comercializării. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 6 martie, au fost descoperite și ridicate înscrisuri de interes pentru cauză, 18.000 de euro, o cantitate de canabis, precum și alte mijloace de probă. La data de 7 martie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea celor două persoane, pentru 24 de ore. 

Vezi și

La aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus  arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile", au transmis autorităţile. 

Cele două persoane au fost filate de mai mult timp de procurori.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » 17 kilograme de canabis, primite prin curier din Spania. Captură impresionantă de droguri la Ploieşti şi în Dâmboviţa