Antena Meniu Search
x

Video 25 iulie, cea mai caldă zi din 2023. Oraşele în care au fost temperaturi de 42 de grade la umbră

Vara tropicală topeşte record după record. Astăzi am avut cea mai caldă zi de anul acesta. Termometrele au urcat la 42 grade Celsius la Zimnicea, iar în Capitală au fost 41. Topiţi de soarele arzător şi căldura de cuptor, 93 de oameni au căzut din picioare pe stradă în ultimele 36 de ore. Medicii de la ambulanţă nu au avut o clipă liberă. AU fost cate Cinci apeluri de urgenţă pe minut.

de Redactia Observator

la 25.07.2023, 19:23

Vezi și

Milioane de oameni din şase judeţe şi Bucureşti au simţit că nu mai pot respira. Codul roşu a adus temperaturi greu de suportat chiar şi pentru cine nu are probleme de sănătate. Cei cu afecţiuni cronice au fost în mare pericol dacă au ieşit din casă după ora 11. Mulţi au avut nevoie de îngrijiri în corturile special amplasate în Bucureşti.

Femeie: Pur şi simplu stăteam, fără sa fiu agitată sau supărată şi am început să simt palpitaţii foarte puternice, am venit la copii, noroc că deja erau aici, mi-am luat o tensiune, era destul de ridicată.

Întreaga ţară a fost sub cod roşu sau portocaliu de caniculă

Cosmin Balint, reporter Observator: 500 de bucureșteni au cerut ajutorul ambulanței din cauza temperaturii extreme numai de dimineată pana la ora 13.30.Situatia este alarmanta la nivelul intregii tari. Ambulantierii au înregistrat de la inceputul lunii peste 780 de mii de cazuri, iar mai bine de jumatate dintre acestea au fost urgențe. Asta înseamnă 5 apeluri la 112 in fiecare minut​.

Întreaga ţară a fost sub cod roşu sau portocaliu de caniculă.

Cristina Oprea, reporter Observator: Craiova, ora 17. 35 de grade în termometre, 40 resimțite. În centru, pe betonul incins aerul este sufocant, nu e de mirare că pe străzi abia vezi picior de om.

Adrian Obreja, reporter observator: Galaţi, ora 17. 34 de grade Celsius înregistrate, temperatura resimţită este de aproximativ 40 de grade. Iar locurile cu umbră sunt cele mai căutate de cei care se află pe stradă la această oră.

Temperaturile au trecut astăzi de 40 de grade Celsius în multe localităţi din sudul ţării. Au fost 41 la Giurgiu şi 40 la Alexandra şi Olteniţa.

Din cauza caniculei, zeci de oameni cer zilnic ajutor medicilor de la spitalul de boli psihice Socola-Iaşi.

Canicula ne va istovi şi mâine

Pacient: Eram acasă cu soţia şi copiii, era foarte cald, a trebuit sa cumpăr nişte draperii închise, sa fac întuneric în casă, să închid geamul. Aveam o stare de nervi şi mă certam des cu nevasta, de multe ori nu aveam motive. Şi soţia mi-a zis că dacă nu mă duc la un ajutor specializat, o sa divortăm.

Elena Ionescu, Medic Psihiatru Institutul de Psihiatrie Socola Iași: În ultima perioadă, numărul pacienţilor care se adresează spitalului nostru este de 30 pe zi. Dintre aceştia, cam 80% sunt internaţi cu manifestări agresive, ceea ce reprezintă o creştere cu 40% faţă de lunile precedente. 02.35 Temperaturile crescute produc şi o creştere a hormonilor de agresivitate. Această creştere are loc, în general, dimineaţa.

Canicula ne va istovi şi mâine.

Alina Șerban, meteorolog ANM: În consecinţă, încă o zi cu disconfort termic accentuat. În condiţiile în care şi temperaturile minime vor fi ridicate, vor caracteriza o nopate tropicală. Pentru zona Capitalei şi încă câteva judeţe din zona de sud a ţării vorbim de un cod roşu în două zile consecutive. /taie de temperaturi de peste 40 de grade. Este ceva ce se întâmplă foarte rar.

Vremea ne duce dintr-o extremă în alta. La Eforie, a fost furtună de nisip. Vântul care a bătut cu 60 dekilometri pe oră a alungat turiştii de pe plaje. În România începe să intre un val de aer rece, care va duce joi la diferenţe de temperaturi de 15 grade Celsius faţă de maximele de astăzi.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Observator » Evenimente » 25 iulie, cea mai caldă zi din 2023. Oraşele în care au fost temperaturi de 42 de grade la umbră