Video 28 de oameni au murit în accidente pe șoselele din România, în ultimele 3 zile. Care sunt principalele cauze ale tragediilor
Şoselele din România sunt mai periculoase decât zonele de război. Numai în weekendul care a trecut, 28 de oameni au murit în accidente rutiere grave. E cel mai negru bilanţ din ultimii doi ani de la noi din ţară. Soluţia ministrului de Interne? Şoferii să se grăbească mai încet!
”Doamne, ce e aici! Ia uitaţi ce e aici! Dezastru”, spune martorul unui accident. Vieţi sfârşite brusc între mormane de fiare, familii întregi distruse. Bilanţul e dramatic. 3 zile, 28 de morţi în 35 de accidente din 9 judeţe.
Numărăm înfioraţi morţii pe şosele, iar apoi căutăm vinovaţii.
Mașina, o armă în mâinile șoferilor inconștienți
Cristian Sandu, psiholog expert în siguranţă rutieră: ”Niciodata o mașină care face o depășire și are un accident grav cu morți și răniti nu a făcut pentru prima data acea depășire care nu e corectp. Ele se adună, devin o obișnuință”.
- Accident în lanț cu cel puțin șapte morți în SUA, după ce o furtună de nisip a provocat un dezastru pe șosea
- Un tânăr din Craiova a intrat în copac cu maşina furată de la o femeie care a lăsat cheile în autoturism
- Tânărul de 21 de ani dispărut în apele Dunării, în continuare de negăsit. Misiunea este îngreunată de curenţi
Iresponsabilitatea, ignorarea regulilor de circulaţie şi neatenţia sunt principalele cauze ale tragediilor, spun într-un glas experţii în siguranţă rutieră şi poliţiştii.
Cristian Sandu, psiholog expert în siguranţă rutieră: ”Mașina reprezintă pentru ei o armă. O armă pe care nu știu s-o folosească”.
Un polițist de la Rutieră recunoaște limitele controalelor din trafic
Daniel Zontea, poliţist rutier: ”E foarte tragic să vezi o fărâmă de om împrăștiată prin autovehicul. Într-un weekend, într-o perioadă destul de scurtă de timp, am reușit să ne apropiem de cifra soldaților români pierduți în teatrele de operațiuni”.
Daniel Zontea e poliţist la Rutieră de mai bine de 16 ani şi recunoaşte că în stradă, controlul în trafic e limitat. Şi nici sancţiunile nu-i mai sperie pe şoferii care au învăţat cum să le conteste şi să-şi păstreze permisul cât mai mult timp. Doar în sfârşitul de săptămână care a trecut, aproape 2.000 de conducători auto au rămas fără permise.
Daniel Zontea, poliţist rutier: ”Dacă mă întrebați pe mine cât de eficient sunt când sunt în stradă, cu amărăciune spun că nu sunt chiar atât de eficient pe cât mi-aș dori să fiu. Eficiența mea se termină exact acolo unde se termină și câmpul meu vizual. După ce conducatorul auto a depășit echipajul de poliție, daca el are în gand să circule în continuare cu viteză sau să facă depășiri, o va face în continuare”.
Drumurile modernizate nu duc la disciplină în trafic
Experţii spun că modernizarea drumurilor nu aduce automat disciplină în trafic. Ba uneori, chiar din contră.
Cristian Sandu, psiholog expert în siguranţă rutieră: ”Lipsa infrastructurii nu presupune atât de multe accidente, atât de multe nenorociri și, mai ales, nu presupune aceste morți nevinovate”.
Lucian Diniță, fost șef al Poliției Rutiere: ”Cu cât modernizezi, să arate ca afară, nu fac nimic altceva decât să-i îmbie pe toți să fugă cu mașinile. Mai ales dacă sunt și puternice. Aici este vorba pur și simplu de pregătire și de atitudinea șoferilor români”.
După tragediile în lanţ de pe şosele, ministrul de Interne are un mesaj pentru şoferi. Lucian Bode: ”Să circule cu prudență! Este o vorbă românească, grăbiți-vă încet”.
România este fruntaşă în Europa la numărul de morţi pe şosele. Ultimul bilanţ, din 2020, arată că 85 de oameni dintr-un milion îşi pierd viaţa în accidente rutiere la noi în ţară, dublu faţă de media europeană.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰