Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video 36 de ani de la revoluţie. Care au fost evenimentele care au dus la căderea regimului comunist

Astăzi se împlinesc 36 de ani de la una dintre cele mai importante zile din istoria recentă a României. 21 decembrie 1989, ziua în care Revoluția a izbucnit la București.

de Cristi Popovici

la 21.12.2025 , 14:04

În urmă cu 36 de ani, la această oră, începeau să tracă TAB-urile prin Puaţa Piaţa Universităţii şi tinerii s-au pus pe asfalt, în faţa blindatelor. Erau 400 – 500 de oameni la început, iar apoi mii şi zeci de mii. În apropiere era o baricadă de scutieri, era una şi la metrou, la Batiştei, oamenii au prins curaj după evenimentele de la Timişoara, din zilele precedente şi strigau Jos dictatorul! În acelaşi timp, se pregătea ultimul miting pe care Ceauşescu avea să îl susţină. Tot atunci, în jurul prânzului, au fost strânse de activul de partid mii de persoane care să îşi exprime sprijinul populaţiei faţă de regimul de atunci. Discursul lui Ceauşescu a fost atunci întrerupt după numai un minut de huiduielile bucureştenilor. A continuat, dar scurtul moment de haos a dat speranţe celor care au început să protesteze în toate colţurile ţării. Au început reţinerile, iar oamenii se organizau în centrul capitalei, după modelul de la Timişoara. Pe măsură ce se apropia miezul nopţii, ministrul apărării naţionale de atunci a dat ordin să se tragă asupra mulţimii, de pe clădiri, de pe străzi laterale şi din tancuri. Până la căderea dictaturii, în zilele următoare, România a fost în război civil. Peste 1.100 de morţi şi alte câteva mii de răniţi. În memoria celor care şi-au dat viaţa pentru libertate, sunt organizate mai multe ceremonii de depuneri de coroane în toată ţara. În acest loc, la troiţa de la Universitate, unde sunt sute de oameni, este un eveniment organizat de Ministerul Apărării şi organizaţiile de revoluţionari din Bucureşti şi din ţară. Dimineaţă, preşedintele Nicuşor Dan a venit şi el în jurul 08:00 şi a depus o coroană de flori chiar aici, la troiţă. A venit fără presă, dar a fost aşteptat de unul dintre revoluţionarii de atunci, Marian Ceauşescu, celebrul protestatar, cel care l-a întrebat ce reprezintă această zi pentru el. Preşedintele a răspuns că este ziua libertăţii şi trebuie să avem recunoştinţă pentru oamenii care au luptat în 1989.

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Evenimente » 36 de ani de la revoluţie. Care au fost evenimentele care au dus la căderea regimului comunist