Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mircea Lucescu a fost externat. Antrenorul echipei naţionale va pleca din ţară

Mircea Lucescu a fost externat. Antrenorul echipei naţionale de fotbal se afla de o săptămână internat în Spitalul Universitar. Cu mai multe probleme cardiace în istoric, selecţionerul în vârstă de 80 de ani a trecut, de curând, printr-o gripă. Mircea Lucescu va continua investigaţiile în spitale din Belgia şi din Italia. Pe 26 martie, ar trebui să fie pe banca naţionalei la barajul cu Turcia.

de Redactia Observator

la 09.02.2026 , 20:06

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat luni că situația medicală a selecționerului Mircea Lucescu este principala preocupare a federației în contextul apropierii meciului cu Turcia, din barajul pentru Cupa Mondială 2026.

"Cu siguranță, aceasta este prioritatea noastră ca federație, starea de sănătate a domnului Lucescu. Meciurile de echipă națională sunt total diferite de meciurile de club, în primul rând prin stres, prin tensiune, și atunci și el, și noi vrem să fim siguri că nu vom avea surprize neplăcute", a spus Răzvan Burleanu, într-o conferință de presă.

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat că situația medicală a selecționerului Mircea Lucescu nu s-a schimbat față de ultimele informații comunicate public, urmând ca până la 20 februarie să fie luată o decizie privind prezența acestuia pe banca naționalei la meciurile din martie.

Articolul continuă după reclamă

"Ultima comunicare publică pe acest subiect a avut loc chiar vineri. Astăzi am avut din nou o discuție cu domnul Lucescu, dimineață, înainte de a fi externat. Situația lui medicală nu s-a schimbat astăzi față de ziua de vineri. Suntem în continuare în același scenariu, urmând ca domnul Lucescu să se deplaseze în afara țării pentru o a doua opinie medicală, astfel încât până în 20 februarie să putem să luăm o decizie în ceea ce privește posibilitatea domnului Lucescu de a continua să stea pe banca tehnică a echipei naționale pentru meciurile din luna martie", a afirmat Burleanu.

Șeful FRF a precizat că selecționerul "se simțea foarte bine", însă este nevoie de investigații suplimentare.

"Nu pot să vă dau foarte multe detalii, dar ceea ce pot să vă spun este că domnul Lucescu astăzi se simțea foarte bine. Însă, în continuare, ținând cont și de vârsta dumnealui, ținând cont de toată această experiență medicală neplăcută prin care a fost nevoit să treacă și, totodată, pentru a se simți și mult mai încrezător, are nevoie să apeleze și la o a doua opinie medicală", a spus președintele FRF.

Potrivit acestuia, decizia va avea la bază, în primul rând, starea de sănătate a antrenorului.

"Am agreat ca până pe 20 februarie să putem să luăm o decizie fermă, dar o decizie fermă care, bineînțeles, pleacă de la acest obiectiv, și anume că prioritizăm starea de sănătate a domnului Lucescu și, implicit, să putem să fim siguri că avem un selecționer care e în condiții optime pentru a pregăti aceste meciuri extrem de importante pentru naționala României", a declarat Burleanu.

Întrebat despre posibile discuții cu un eventual înlocuitor, aducându-se în discuție numele lui Gheorghe Hagi, Burleanu a negat categoric existența unor negocieri.

"Niciodată nu am discutat cu un alt selecționer atât timp cât selecționerul în exercițiu era în mandatul său și sub contract. La fel stau lucrurile și în momentul de față. Nu există nicio discuție între mine și un posibil înlocuitor al domnului Lucescu. Toate aceste lucruri le vom putea face după 20 februarie, dacă starea medicală a domnului Lucescu nu-i va permite să stea pe banca tehnică a echipei naționale", a afirmat el.

România va întâlni Turcia, la Istanbul, în barajul pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026, într-o partidă programată pe data de 26 martie.

În cazul în care vor reuși să se impună, "Tricolorii" se vor confrunta cu învingătoarea meciului dintre Slovacia și Kosovo pentru biletele la turneul final.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că ar trebui mărită limita de vârstă în cazul conturilor de TikTok?
Observator » Evenimente » Mircea Lucescu a fost externat. Antrenorul echipei naţionale va pleca din ţară